„Ce urmeza după “coşul pensionarului?” (România Liberă). „Pui la 6 lei kilogramul pentru pensionari” (Evenimentul Zilei). „Este bine că Guvernul descoperă cuvântul „solidaritate", fie şi în apropierea anului electoral” (Adevărul).
„Ce urmeza după “coşul pensionarului?” România Liberă observă că apelul la seriozitate şi la abţinerea de la promisiuni fără acoperire, lansat ieri de preşedintele Băsescu, cu ocazia întâlnirii cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, este ignorat de toate partidele. “Coşul de solidaritate” se anunţă a fi doar prima măsură din seria cu bătaie electorală pregătită de politicieni. Scăderea impozitului pe evnit de la 16% la 13% şi recompensarea bugetarilor cu obligtiuni de stat, pentru reducerea de 25% din 2010 sunt două exemple din ce ar putea veni lunile următoare.
„Pui la 6 lei kilogramul pentru pensionari”. Din Evenimentul Zilei aflăm că producătorii care au acceptat să intre în programul „Coşul de solidaritate”, aprobat săptămâna trecută de Guvern, spun că preţurile alimentelor de bază pentru bătrâni nu pot scădea cu mai mult de 12%, iar soluţia cea mai bună ar fi înfiinţarea unor magazine pentru producători. O altă variantă ar fi acordarea unor bonuri valorice valabile în orice magazin.
„Este bine că Guvernul descoperă cuvântul „solidaritate", fie şi în apropierea anului electoral” notează Ovidiu Nahoi în editorialul din Adevărul “Doar că (executivul – n.red.) ar putea face altceva pentru a se dovedi solidar cu românii. De exemplu, să combată eficient contrabanda şi importurile de produse contrafăcute şi nefiscalizate, care ucid producătorul autohton. Să pună pe picioare o reţea de microcreditare pentru fermieri şi pentru înfiinţarea reţelelor de distribuţie a mărfii, dacă tot are în portofoliu CEC-ul şi Poşta. Să reducă taxele, pentru a lăsa mai mulţi bani în buzunarele oamenilor şi a încuraja investitorii să înfiinţeze