O serie de 70 de aparate de telefonie şi centrale telefonice din diferite perioade vor fi prezentate albaiulienilor în cadrul unei inedite expoziţii, intitulată Vocea de departe. Incursiune în lumea comunicării. Aceasta este organizată de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.
Vernisajul va avea loc miercuri, 3 august, de la ora 13.00, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Ionela Mircea, organizatoarea expoziţiei şi muzeograf ne-a explicat în câteva cuvinte ce înseamnă acest eveniment:
“Dorinţa oamenilor de a comunica la mare distanţă a fost un vis încă de la începuturile istoriei. Cel mai mare pas către sistemul modern de comunicaţii a fost făcut în 1876, prin patentarea invenţiei telefonului. Alexander Graham Bell şi Thomas Edison sunt consideraţi creatorii conceptului de comunicare, Bell înregistrând primul acest patent. Primatul invenţiei stârneşte, însă, şi astăzi dezbateri aprinse, fiind vehiculate, în legătură cu acest lucru, numele inventatorilor Innocenzo Manzetti, Antonio Meucci, Johann Philipp Reis, Elisha Gray, Alexander Graham Bell şi Thomas Edison.
După numai un an de la patentarea invenţiei telefonului (1876), acesta ajunge în Europa şi în România. Documentele vremii atestă că, în 1877, la Fabrica de aparate telegrafice şi de semnalizare Tierich & Leopold din Bucureşti s-au făcut primele experimente cu aparate telefonice.
Cele 70 de aparate de telefonie prezentate în expoziţie aparţin Muzeului Judeţean Buzău, fac parte dintr-o colecţie mai amplă, de peste 100 de piese de provenienţă străină sau românească, majoritatea telefoanelor fiind donate de colonelul Nicolae Antohi care a început colecţionarea lor din 1975. Colecţia muzeului buzoian e cea mai mare colecţie de profil de la noi din ţară. Toate piesele, restaurate cu elemente componente o