Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a răspuns oficial scrisorii deschise pe care i-am adresat-o și am publicat-o pe VoxPublica, pe data de 21 iulie 2011. În cadrul acelei scrisori semnalam trei încălcări majore ale unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în cazul Roșia Montană. Faptul că aceste încălcări au fost realizate de instituții publice (Consiliul Local Roșia Montană, Consiliul Județean Alba și Ministerul Culturii, prin instituțiile subordonate), prin emiterea unor acte având același conținut cu cele anulate de instanță, mă îndreptățesc să consider că România este încă departe de ceea ce se cheamă un stat de drept.
Textul integral al scrisorii deschise îl puteți citi aici, iar mai jos răspunsul ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, publicat și pe site-ul Ministerului Justiției, urmat de câteva considerații.
”Stimate domnule Mihai Goţiu,
Vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră. Importanţa subiectului pe care îl abordaţi şi neîncrederea pe care o exprimaţi reclamă un răspuns pe care voi încerca să vi-l ofer.
România este un stat de drept, iar acest lucru nu poate fi pus la îndoială. Ştiu că uneori abuzuri şi nedreptăţi de tot felul oferă prilej de îndoială. Dar sunt de părere că ar fi o eroare să transformăm excepţia într-o percepţie privind starea generală şi să ridicăm această percepţie la rang de realitate.
Înfăptuirea justiţiei şi aplicarea legii sunt în acelaşi timp demersuri perfectibile şi deziderate permanente.
Un stat de drept înseamnă, în primul rând, respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului.
Vă referiţi chiar în scrisoarea dumneavoastră la anumite cauze în care aceste drepturi au fost recunoscute cetăţenilor în contra unor instituţii statale. România este un stat în care instanţele pot cenzura actele administrative ale autorităţilor şi, în fapt, acest lucru se întâmplă deseori