Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nivel-record de radiaţii, înregistrat între cele două reactoare avariate de la Fukushima

Publicat in Antena 3, luni 1 august 2011 ·

Compania care gestionează centrala avartiată de la Fukushima a anunţat, luni, că între clădirile celor două reactoare a fost înregistrat un nivel record de radiaţii, de cel puţin zece sieverţi pe oră, informează Mediafax.

Anterior, cel mai ridicat nivel de radiaţii de la centrala Fukushima Daiichi ma fost înregistrat anterior în data de 3 iunie, când a fost atinsă valoare a de 3 până la 4 sieverţi pe lună, în interiorului primului reactor.

"Efectuăm, în continuare, verificări asupra cauzei unor asemenea niveluri ridicate de radioactivitate", a explicat un purtător de cuvânt al TEPCO, potrivit sursei citate.

Atât membri companiei, cât şi cei ai Guvernului nipon, încearcă în continuare să stabilizeze situaţia de la Fukushima, făcând eforturi să aducă reactoarele către o stare numită de "oprire la rece", până în ianuarie 2012.

Circa 80.000 de persoane care locuiau pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei nucleare au fost evacuate în urma cutremurului din 11 martie şi nu vor putea reveni în zonă decât peste câţiva ani.

Compania care gestionează centrala avartiată de la Fukushima a anunţat, luni, că între clădirile celor două reactoare a fost înregistrat un nivel record de radiaţii, de cel puţin zece sieverţi pe oră, informează Mediafax.

Anterior, cel mai ridicat nivel de radiaţii de la centrala Fukushima Daiichi ma fost înregistrat anterior în data de 3 iunie, când a fost atinsă valoare a de 3 până la 4 sieverţi pe lună, în interiorului primului reactor.

"Efectuăm, în continuare, verificări asupra cauzei unor asemenea niveluri ridicate de radioactivitate", a explicat un purtător de cuvânt al TEPCO, potrivit sursei citate.

Atât membri companiei, cât şi cei ai Guvernului nipon, încearcă în continuare să stabilizeze situaţia de la Fukushima, făcând eforturi să aducă reactoarele

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 30 minute
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 7 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 5 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 3 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 11 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 9 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°