Exemplarele din rasa Shagya Arab îngrijite în inima Bucovinei valorează, în total, peste 2 milioane de euro. Cabalinele de la Rădăuţi sunt considerate printre cele mai valoroase din lume, iar turiştii care ajung la herghelie au ocazia să le călărească la preţuri modice.
Povestea hergheliei de la Rădăuţi a început în 1792, atunci când armata habsburgică a achiziţionat 1.400 de cai pentru cavaleria încartiruită pe teritoriul Bucovinei. Caii au crescut în semilibertate, pe un teren arendat foarte vast, de 10.000 de hectare, aflat pe raza actualului oraş. Cele 1.400 de animale erau îngrijite într-un sistem administrativ foarte bine pus la punct, împărţit în 16 secţii, care a funcţionat vreme de mai bine de 130 de ani. La sfârşitul primului război mondial, în 1919, inginerul Johann Larionescu, prefect pe atunci al judeţului Rădăuţi, a făcut o investiţie masivă şi a cumpărat 60 dintre caii care riscau să fie abandonaţi în urma destrămării Imperiului Austro-Ungar.
Caii, hrăniţi la ore fixe
În această nouă formulă organizatorică, herghelia a trecut cu bine perioada comunistă şi a reuşit să supravieţuiască chiar în perioada post ’89. Din 2002, crescătoria a devenit proprietate de stat, aflată în subordinea Direcţiei Silvice şi a Regiei Naţionale a Pădurilor. Acum, în secţiile de la Rădăuţi, Brodina şi Mitoc sunt îngrijiţi 260 de cai de rasă pe o suprafaţă de 610 hectare de teren. Oficialii hergheliei spun că exemplarele din rasa Shagya Arab, crescute în inima Bucovinei, sunt printre cele mai frumoase şi mai valoroase din lume. Numai cei opt armăsari de montă publică valorează aproximativ un milion de euro. „Aceşti cai nu sunt de vânzare, n-au preţ. Dar un astfel de exemplar depăşeşte uneori 100.000 de euro“, a declarat Adrian Totoescu, administratorul hergheliei. Preţul celorlalte 250 de exemplare variază între 3.000 şi 10.000 de euro bucata, aju