Cu o reputaţie de „armăsar" al lumii mondene, afaceristul Cameliu Babinciuc a avut zile grele de îndurat la Constanţa, unde a fost condamnat definitiv, pentru infracţiuni la regimul vamal, la o pedeapsă cu închisoarea de nouă luni şi 13 zile de detenţie, executată integral. Surprinzător sau nu, sentinţa a fost confirmată de cunoscutul judecător Marius Cristian Epure, din cadrul Secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa. ZIUA de Constanţa vă prezintă integral povestea condamnării celebrului afacerist. Prin Decizia penală nr. 2/MF pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul cu numărul 5202/118/2007, completul format din preşedintele Adriana Ispas şi judecătorii Viorica Costea Grigorescu şi Marius Cristian Epure au respins recursul promovat de Cameliu Vasilică Babinciuc împotriva hotărârii prin care era condamnat la închisoare.
Alături de Babinciuc, mai multe persoane au fost condamnate de Curtea de Apel, care le-a respins recursurile. Foarte interesant, după cum rezultă din probele amintite de judecătorii care au decis condamnarea, Babinciuc ar fi determinat un medic al Spitalului Militar Constanţa să întocmească acte false. Dar iată cum au stat lucrurile, conform instanţei constănţene. Povestea propriu-zisă a început în anul 1997, când, potrivit sentinţei, „inculpaţii Goryachev Yuryi, Henin Pavlo, Nemţişoru Ion, Babinciuc Cameliu Vasilică, Potângă Neculai şi Costache Vasile, au introdus în ţară, cu nava Gloria, cantitatea de 4.320 de baxuri cu ţigări". Din acestea, au stabilit procurorii şi au confirmat judecătorii, „2.565 de baxuri, cu participarea inculpatului Olan Constantin (în data de 19.01.1997), iar 1.755 baxuri, cu participarea inculpatului Costache Vasile (în data de 31.01.1997) pe care le-au sustras de la controlul vamal". Judecătorii au stabilit că „fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă". De asemenea, pe data d