Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza bunurilor de larg consum în România: 12 fabrici închise, peste 1.000 de oameni disponibilizaţi

Publicat in Antena 3, luni 1 august 2011 ·

În cei trei ani de criză financiară, puterea de cumpărare a românilor a suferit o scădere drastică, fapt ce s-a resimţit automat în industria bunurilor de larg consum. În total, de la începutul crizei, 12 fabrici au fost închise şi peste 1.000 de angajaţi au fost disponibilizaţi, scrie Wall Street.

La mai puţin de un an de la fuziunea dintre Campofrio şi Caroli Foods Group, compania a anunţat închiderea fabricii de la Tulcea. 170 de angajaţi au fost disponibilizaţi, iar întreaga activitate a fost mutată la Piteşti.

Lactalis a mutat producţia de brânză Cottage de la Suceava în Polonia. Relocarea producţiei a fost motivată prin faptul că cererea este mult mai mare în Polonia.

În 2008, Colgate-Palmolive a închis fabrica de la Braşov, transferând producţia în Polonia, ca urmare a unui program de reorganizare a activităţii.

O altă companie care a relocat producţia din România în altă ţară este Nestle Romania, care a mutat, în septembrie 2008, producţia de îngheţată de la Bucureşti la Varna. 76 de angajaţi români au fost disponibilizaţi.

Coca-Cola Hellenic Bottling Company Romania a decis, în 2008, să închidă fabrica de la Oradea, disponibilizând 102 angajaţi. Fabrica de la Iaşi are aceeaşi soartă, un an mai târziu. 75 de angajaţi au fost afectaţi de restructurare.

În noiembrie 2008, Kraft Foods a decis, deşi a luat în calcul alternative de extindere, să închidă fabrica de ciocolată de la Braşov. 440 de angajaţi români au fost disponibilizaţi.

Asociaţia Berarii României deţineau, în 2009, 13 fabrici şi 6.000 de angajaţi. În 2010, numărul unităţilor de producţie s-a redus la zece, fabricile din Cluj-Napoca, Haţeg şi Blaj fiind închise.

Conform experţilor, problema României nu este numai corupţia şi percepţia corupţiei la toate nivelurile. Schimbările cadrului legislativ la fiecare schimb

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 11 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°