Producătorii de energie regenerabilă pe bază de biomasă vor beneficia de certificate verzi doar după ce primesc avizul Ministerului Agriculturii şi Ministerului Mediului. Noua lege a energiei regenerabile va împiedica astfel defrişările masive şi obţinerea ilicită de certificate verzi din utilizarea altor combustibili pe post de biomasă.
După obţinerea avizului pozitiv de la Comisia Europeană, în urmă cu două săptămâni, pentru schema de promovare a investiţiilor în domeniul energiei regenerabile, Legea 220 va fi din nou modificată, pentru a include prevederile transmise de autorităţile române în procesul de notificare către Comisie. Astfel, potrivit ultimei propuneri de modificare a legii, publicată pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), producătorii de energie electrică pe bază de biomasă pot beneficia de sistemul de promovare doar dacă deţin certificate care atestă originea acestor surse.
Citiţi şi:
Crezi în potenţialul surselor alternative de energie?
Certificatele de atestare a originii se emit de organisme acreditate, în baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea comună a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi", se arată în proiect.
„În acest mod, se reduce riscul apariţiei fraudelor, în sensul arderii altor tipuri de combusibili şi declarării acestora ca fiind biomasă, ceea ce ar conduce în final la obţinerea de certificate verzi necuvenite", explică reprezentanţii ANRE în nota de fundamentare. Cei care produc în prezent electricitate din biomasă au la dispoziţie şase luni pentru a primi certificatele de atestare a originii acestor surse, perioadă în care sunt acreditaţi temporar de către ANRE.
Potenţia