Linişte, nemişcare, un orizont pierdut în ceaţă. Acesta este impresia pe care o ai atunci când zbori cu balonul - până te uiţi în jos şi vezi lanurile alunecând sub nacelă, până când căpitanul balonului porneşte iar şi iar aparatul care scuipă o flacără imensă, cu un zgomot care te face de fiecare dată să tresari.

Am avut onoarea să zburăm cu „cel mai mare balon din ţară", aşa cum ni l-a prezentat echipa John Balon Sky Team. Ne-am ridicat de la pământ aproape fără să simţim şi am plutit mai bine de o oră pe deasupra satelor şi holdelor, purtaţi de vânt, fără vreo direcţie anume.

Departe de a fi un zbor pentru amatorii de senzaţii tari, zborul cu balonul este, mai degrabă, o experienţă romantică, pentru cei care îşi doresc clipe de neuitat în compania celor dragi şi a căpitanului, un om care ştie să destindă atmosfera şi să îşi întreţină clienţii.

Pregătirea unui zbor durează aproape la fel de mult precum însuşi zborul, la fel şi strângerea balonului după acesta şi nici chiar căpitanul nu poate prezice unde anume va ateriza până când nu se apropie de sfârşitul călătoriei, ceea ce face întregul zbor cu atât mai palpitant.

Aterizarea este momentul culminant al călătoriei, când vezi cum balonul prinde viteză pe măsură ce se apropie tot mai mult de sol şi simţi cum nacela se izbeşte de pământ o dată. Apoi, tocmai când crezi că s-a terminat, balonul mai trage de ea o dată şi însă o dată, dus de vânt. Sună înfricoşător, dar e fără riscuri, atât timp cât sunt urmate instrucţiunile căpitanului.

Pentru cei care zboară cu balonul pentru întâia oară, călătoria se termină înapoi pe pământ (în câmp, în mirişte, depinde unde se nimereşte), cu o ceremonie de botez ce îşi are rădăcinile în anul 1783, când primul om care a zburat cu balonul a primit de la rege „tot pământul pe care îl putea cuprinde cu ochii din balon".

Temerarii secolului nostru pri