Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emeric Ienei: \"Nu ajungem nicăieri dacă ne gândim la locul doi\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 august 2011 ·

Fostul selecţioner Emeric Ienei crede că România trebuie să atace prima poziţie a Grupei D din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2014. Sursa: REUTERS

Echipa naţională a României şi-a aflat sâmbătă adversarii din preliminariile Cupa Mondială din 2014, care se va disputa în Brazilia. Pentru a reveni la cea mai importantă competiţie fotbalistică din lume, după o pauză de 16 ani, România trebuie să depăşească, în Grupa D, Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra.

Câştigătoarele celor nouă grupe din zona europeană vor merge direct la Mondiale, iar cele mai bune opt ocupante ale poziţiilor secunde vor disputa meciuri de baraj.

"Este o grupă extrem de grea, în care vom reîntâlni vicecampioana mondială Olanda, vechii noştri prieteni, dar şi ai mei personali. În acelaşi timp, ne vom confrunta şi cu echipe care tind să devină din ce în ce mai puternice şi care trebuie tratate aşa cum se cuvine. Am încredere că ne vom putea bate cu şanse reale cel puţin pentru locul doi", a spus selecţionerul Victor Piţurcă.

"Va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Turcia şi Ungaria"

Mircea Sandu, preşedintele FRF, preşedintele FRF, crede că Olanda este de departe cea mai puternică echipă a grupei. "Grupa este destul de echilibrată. Olanda este o favorită certă. Va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Turcia şi Ungaria", a spus "Naşu’".

Oficial, naţionala nu are ca obiectiv calificarea la Mondialul din 2014. Selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să îi califice pe tricolori la Campionatul European din 2016. "Să nu creadă cineva că principalul obiectiv este Euro 2016. Noi vom ataca şi calificarea la Mondialul din 2014", a spus Piţurcă în momentul reîntoarcerii la naţională. El va primi un bonus de 500.000 de euro dacă va califica echipa la turneul final din "Ţara Cafelei".

Emeric Ienei, fost selecţioner

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°