Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O autostradă cu dileme

Publicat in Bursa, marți 2 august 2011 ·

Starea drumurilor este una din marile probleme ale turistului dornic să exploreze grădina din Carpaţi. Apariţia unui crâmpei de şosea este de fiecare dată un eveniment care trebuie sărbătorit. Dacă e vorba de o bucată de autostradă, care duce spre litoralul Mării Negre, bucuria este cu atât mai mare. Ca să fii părtaş la un astfel de eveniment îţi sacrifici câteva zile de concediu de odihnă şi te deplasezi în una din staţiunile din sudul litoralului de unde ai şanse mari să revii complet extenuat. Un sejur la Venus, Jupiter, Saturn sau Neptun poate fi rezumat foarte rapid, drumul face însă toţi banii.

Marea dilemă a turistului ajuns pe litoral este aceea dacă să investească aproximativ 40 de lei în chiria pentru o zi a două şezlonguri şi o umbrelă sau să-şi parcheze consoarta şi eventualele odrasle pe cearşaf, cu scoica în coaste, şi din banii economisiţi să aibă parte de o hidratare zdravănă cu apă îmbogăţită cu malţ şi hamei. De fapt aceasta e singura problemă majoră, în rest lucrurile sunt clare din start, în funcţie de bugetul cu care ai plecat la drum. Cort, pensiune sau hotel, "împinge tava" sau restaurant, şampanie în club sau o hamsie şi un lăutar stingher la o terasă fără pretenţii. Algele nu pot fi evitate şi nici amatorii de ronţăit seminţe pe plajă, dar nu există nicio satisfacţie care să nu implice şi mici sacrificii. În plus, am aflat că acelaşi soare încălzeşte şi turistul de la Saturn şi pe cel din Bahamas, aşa că mari diferenţe nu pot să fie, ci doar mici amănunte, de care un patriot niciodată nu se cramponează. Extenuat de alergatul printre şezlonguri şi umbrele care au invadat plajele, turistul român aflat în zona de sud a litoralului autohton a avut săptămâna trecută parte şi de o veste bună: premierul Emil Boc într-un duet deja consacrat cu ministrul Anca Boagiu a mai tăiat o panglică la o bucăţică de autostradă şi la o feliuţă de centură, î

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 22 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 38 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

România îşi securizează spaţiul aerian. Trei aeronave F-16 din Norvegia au sosit la Câmpia Turzii

Mediafax acum 23 minute
Aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană. În acest context, ministrul apărări naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat că achiziţia a încă 32 de aeronave F-16 de la Guvernul Norvegiei, care

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 39 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 44 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 27 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Guvern Contravaloarea tichetelor de masă sau a indemnizaţiei de hrană, exclusă de la calculul pragului de 4.000 de lei! Ce valoare are punctul de amendă

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență pentru modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA și e-Factura, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare. Pentru protejarea puterii de cumpărarea a angajaților î

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°