Deşi BNR a anunţat un curs de referinţă pentru francul elveţian de 3,7110 lei, foarte apropiat de maximul istoric de 3,7187 lei, datele venite dinspre sectorul manufacturier din Germania, care arată o extindere a încetinirii creşterii în cea mai mare economie europeană, au generat deprecieri puternice ale euro în raport cu francul elveţian, iar acestea s-au transmis şi asupra leului.
Indicatorul PMI pentru industria manufacturieră din Germania a picat în iulie la valoarea de 52, uşor sub media estimărilor analiştilor, de 52,1, şi faţă de valaorea de 54,6 înregistrată în iunie. Indicatorul PMI (Purchasing Managers Index) – care arată sănătatea economică din sectorul manufacturier – urmăreşte cinci indicatori importanţi: comenzile noi, nivelul stocurilor, producţia, livrările şi nivelul angajărilor. Un nivel de peste 50 reprezintă expansiune, iar un nivel sub 50 contracţie.
Pe lângâ faptul că sectorul manufacturier din Germania semnalează o încetinire, Marea Britanie sursprins negativ piaţa raportând o contracţie a sectorului manufacturier, respectiv o valoare de 49,1 pentru indicatorul PMI, mult sub aşteptările pieţei, de 51, şi faţă de valoarea de 51,4 din iunie.
În acest context, tensiunile au crescut brusc în piaţa valutară, euro pierzând aproape 2% în faţa francului elveţian (sub 1,11) şi 1,4% faţă de dolarul american (până la 1,42), iar lira sterlină picând cu 1,5% în raport cu francul elveţian şi cu 1% faţă de dolarul american.
Deprecierea monedei europene în raport cu francul elveţian s-a transmis şi asupra leului, care a ajuns la un minim absolut în raport cu moneda elveţiană, de 3,817 lei.
De asemenea, chiar dacă pe moment s-a ajuns la un acord privind majorarea plafonului de îndatorare a Statelor Unite, acesta este condiţionat de reduceri semnificative de cheltuieli, ceea ce va afecta redresarea multor state aflate încă în