Vor face instrucţie cu pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa, vor învăţa cum să se ferească de droguri, dar mai ales se vor distra. 100 de elevi din toată ţara, cu vârsta maximă de 18 ani, vor participa la tabăra naţională “Şcoala Curajului”, organizată la Centrul de Agrement Stejarul, situat în comuna Tătărani.
Tabăra este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Dâmboviţa în parteneriat cu Asociaţia Ecologică "Floare de Colţ", în perioada 1-7 august.
Tabăra naţională „Şcoala Curajului” are ca punct de plecare nevoia de participare a tinerilor iubitori ai muntelui, la acţiuni specializate de educaţie non-formală, cu protejarea naturii, în condiţii civilizate şi de siguranţă. „S-au terminat înscrierile în urmă cu câteva zile. Astăzi vom fi în tabără deja. Au venit elevi din toată ţara. O să îi aşteptăm cu autocarele la gară. O să petrecem o săptămână frumoasă. Este o tabără de educaţie, de bine, care îşi propune să îmbine utilul cu plăcutul. Se vor face şi acţiuni de zi şi de noapte. Vor face drumeţii, iar cei de la Antidrog şi de la I.S.U. vor veni să îi înveţe pe elevi câte ceva”, a declarat Pompiliu Nedelcu, director Direcţiei Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa.
Activităţi de recreere
Elevii care s-au înscris în această tabără educaţională vor face drumeţii pe trasee turistice stabilite marcate dar şi nemarcate, ateliere de escaladă şi coborâre pe coardă, ateliere gen tabără de corturi sau aventuri în parc şi orientare în teren.
Serviciile de masă şi cazare ale participanţilor vor fi asigurate de către DJST Dâmboviţa, şi se ridică la 57 lei, masă şi cazare pe zi.