Vineri seara, Larisa Popa (olteancă, 24 de ani, 1,75 m, pasionată de scuba diving şi New York) a fost încoronată Miss Univers România. În această lună, tânăra din Slatina va pleca în Brazilia, pentru a reprezenta România, pe 12 septembrie, la cea de-a 60-a ediţie a prestigiosului concurs de frumuseţe "Miss Universe", din Sao Paolo. Noua "regină a frumuseţii" are planuri măreţe pentru finala din America de Sud: "Vreau să am o contribuţie în a arăta celorlalţi că noi, românii, suntem oameni puternici şi inteligenţi care pot realiza foarte multe lucruri prin forţele proprii. Avem sânge latin şi suntem persoane vesele, empatice şi pline de viaţă", afirmă tânăra. Anul trecut, Larisa şi-a mai încercat o dată norocul la concursul de frumuseţe, dar nu a reuşit să convingă juriul. "Nu am câştigat coroana de miss de prima dată din cauza emoţiilor", îşi motivează olteanca eşecul. Larisa Popa - Miss Univers România 2011 Cantonamentele de frumuseţe "nu înseamnă distracţie" La sfârşitul acestei săptămâni, imediat după ce s-a văzut cu trofeul în mână, câştigătoarea le-a declarat jurnaliştilor că "speră din tot sufletul să aducă prima coroană Miss Univers în România".
Semifinala şi cantonamentul Miss Univers România 2011 Ultimele luni şi le-a petrecut vizionând ore întregi materiale video cu finalele internaţionale din trecut. În plus, a studiat fotografiile deţinătoarelor de titluri internaţionale şi nu i-a scăpat nicio informaţie despre concursurile de frumuseţe. În finala naţională, cea mai grea probă i s-a părut interviul. "Este o probă care se desfăşoară contra cronometru şi trebuie să demonstrezi într-un timp foarte scurt, că-ţi poţi controla emoţiile, că ai o cultură generală solidă, că deţii cunoştinţele necesare despre concursul Miss Univers, că poţi avea un discurs fluent în faţa camerelor de filmat şi a publicului", a explicat Larisa Popa pentru gândul. Finalistele