Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Rusu, specialistul în stors milioane de la stat

Publicat in Adevarul, luni 1 august 2011 · ·

Omul de afaceri din Bacău a încheiat contracte uriaşe cu instituţii publice prin firmele sale Rustrans, Conextrust şi Amici. Alţi constructori din judeţulBacău afirmă că metoda prin care Rusu câştigă licitaţiile este una cusută cu aţă albă şi că, după ce îşi adjudecă proiectele, fie vine cu acte adiţionale, fie le subcontractează.

Omul de afaceri Viorel Rusu, patronul firmelor Rustrans, Conextrust şi Amici câştigă licitaţie după licitaţie, iar firmele sale încasează zeci de milioane de euro de la bugetele locale şi cel al statului. De la naştere şi până la moarte, adică de la renovarea Maternităţii Bacău şi până la construirea cimitirului Sarata II, Rusu nu iartă nicio licitaţie.

Constructorii din municipiu afirmă că majoritatea contractelor adjudecate de Rusu i-au fost date cu „dedicaţie“ şi, după ce câştigă licitaţia, omul de afaceri apare cu acte adiţionale. „Tehnic nu are cum să ridice toate clădirile câştigate la licitaţie în doar câteva luni. S-a angajat prin contract să termine Maternitatea din Bacău în două luni. Imposibil! Pe lucrare încasează peste 3,3 milioane de euro, dar sunt sigur că lucrările suplimentare vor adăuga la factură alţi bani“, a afirmat Mihai Şlic, om de afaceri.

Pe lista „achiziţiilor“ marca Rusu se numără sediul administrativ al Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului, cel al Direcţiei Silvice, al Primăriei Mărgineni, al Spitalului din Moineşti , dar şi al unor blocuri de tip ANL de pe străzile Făgăraş şi Teiului.

Pe lângă acestea, Rusu mai construieşte în comune şi sisteme de canalizare, drumuri, staţii de epurare şi tratare a apei, staţii de captare a apei sau centre after school, toate pe măsura 322 (n. r.-fonduri europene de dezvoltare rurală). Numai din comunele Mărgineni şi Săuceşti din măsura 322 s-a ales cu 5 milioane de euro.

Afacerile sale nu se opresc aici. În comuna Dealul Morii, Rusu modernizea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 5 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 17 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 46 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°