Trei dintre formaţiile constănţene angrenate în Liga a II-a la fotbal au coborât de la munte şi se vor pregăti pe litoral până la începerea campionatului.
Mai sunt trei săptămâni şi se dă startul într-o nouă ediţie a Ligii a II-a la fotbal. Judeţul Constanţa este reprezentat în această întrecere de patru formaţii. Farul, Săgeata, Callatis şi Viitorul forţează o clasare pe primele locuri şi, eventual, promovarea în eşalonul de elită. Primele trei au încheiat pregătirile centralizate pentru noul sezon competiţional şi acum se vor antrena la bazele proprii până la debutul în campionat.
Fiecare din echipele menţionate au încheiat stagiile montane cu partide amicale, doar Săgeata Năvodari reuşind să se impună. Înaintea plecării din Moldova, trupa antrenată de Constantin Gache a învins echipa secundă a celor de la Ceah-lăul Piatra Neamţ. -Săgeata s-a impus cu scorul de 4-2, golurile fiind marcate de Jianu, Zaharia 2 şi Şicu. Farul a plecat şi ea de la Predeal şi pe drumul de întoarcere s-a oprit la Brazi, pentru partida amicală cu Chimia din localitate. Scorul întâlnirii a fost 3-3, însă echipa de pe litoral a câştigat totuşi ceva, un jucător. Tehnicianul Marian Pană şi-a dat acordul pentru a-l păstra în lot pe Pătulea, atacantul reuşind să îl impresioneze pe tehnicianul marinarilor.
„Pătulea are acordul meu pentru a demara negocierile cu oficialii clubului în vederea semnării unui contract", declara Marian Pană la finalul jocului de la Brazi. Callatis Mangalia, revenită după 5 ani în eşalonul secund, şi-a încheiat şi ea stagiul montan desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc. La fel ca FC Farul, Marin Barbu şi elevii săi au făcut un popas pe drumul de întoarcere pentru a disputa o partidă amicală. Callatis a jucat cu FCM Bacău şi a pierdut cu 1-4, scor pe care însă tehnicianul îl aştepta. „Băieţii au fost obosiţi în urma cantonamentului şi jocul nu ne-a