Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia de Poliţie. Pentru români, ciumă – pentru minorităţi, mumă

Publicat in Ziua Veche, luni 1 august 2011 ·

Pentru români, ciumă – pentru minorităţi, mumă. Cam aşa ar putea să sune una dintre caracterizările statului român din ultimii zece ani.

În jurul graniţelor României – în afara celor din Republica Moldova – trăiesc aproape un milion de români: câteva sute de mii în Ucraina (Maramureşul istoric, Herţa, Bucovina de Nord şi sudul Basarabiei), câteva sute de mii în Serbia şi câteva zeci de mii în Bulgaria şi Ungaria. Mai mult de 90% dintre aceştia nu beneficiază de învăţământ în limba maternă nici măcar la nivel de şcoală primară. În schimb, România a ajuns să dea locuri separate, în detrimentul naţiunii majoritare, inclusiv la Academia de Poliţie. Nu o să pomenesc aici toate drepturile care duc la discriminarea pozitivă aberantă a minorităţilor din România şi nici modalitatea prin care anumiţi indivizi sunt băgaţi în Parlamentul României pe nedrept, doar pentru a face jocurile Puterii, indiferent care este aceasta. Model al diversităţii promovat aberant la Bucureşti, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza a oferit anul acesta, asemenea altor instituţii de învăţământ superior civile, locuri separate pentru minoritarii ţigani, minoritarii unguri şi membrii altor minorităţi. Asta înseamnă educaţie, mâncare, haine şi cazare GRATIS. Potrivit Constituţiei României, limba oficială este limba română. Toţi cetăţenii ei, indiferent de naţionalitate, trebuie să o cunoască. Şi, atunci, de ce dăm locuri separate pentru ţigani, unguri şi alte minorităţi? Aceştia nu trebuie să o cunoască şi să o vorbească? La Academie, tot în limba română se predă, tot legile României se învaţă. Locuri separate pentru minorităţi – rezultate dezastru Potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor din 06 iulie 2011, anul acesta, în cadrul FACULTĂŢII DE POLIŢIE au fost scoase la concurs un număr de 551 de locuri la învăţământul d

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul de 67 de etaje

Adevarul acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai. Peste 3.800 de persoane au fost evacuate din blocul turn de 67 de etaje. Nu se știe încă de la ce anume s-a produs incendiul.

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

VIDEO Papa Leon urmăreşte cu „mare îngrijorare” conflictul Israel-Iran și face apel la pace și raţiune

HotNews acum o ora
Papa Leon a cerut sâmbătă autorităţilor din Iran şi Israel să acţioneze cu „raţiune”, îndemnând naţiunile să continue dialogul, după ce atacurile aeriene dintre cele două ţări au ucis zeci de persoane şi au trimis civili în adăposturi, relatează Reu

Florin Piersic, mesaj emoționant pentru Ion Iliescu- „Un om care cu mine s-a purtat extraordinar“

Ziua Constanta acum o ora
Marele actor Florin Piersic i-a transmis un mesaj public lui Ion Iliescu, urându-i multă sănătate. „Îi doresc atâta sănătate! Un om care cu mine s-a purtat extraordinar. Îmi aduc aminte de ziua în care a vrut să mă invite şi l-am confundat cu altcin

Zelenski afirmă că Ucraina a oprit înaintarea trupelor ruse în regiunea Sumî: ”Luptele se desfășoară de-a lungul frontierei / Trebuie să înțelegeți că inamicul a fost oprit acolo

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Forţele ucrainene au oprit avansul trupelor ruse în regiunea nord-estică Sumî şi luptă acum de-a lungul frontierei pentru a recâştiga controlul, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, ci

Kârgâzstanul demontează cea mai înaltă statuie a lui Lenin din Asia Centrală - VIDEO, FOTO

News.ro acum 4 ore
Kârgâzstanul a demontat cel mai înalt monument din Asia Centrală dedicat fondatorului URSS, Vladimir Lenin. Acesta era situat în Oş, al doilea oraş ca mărime din această fostă republică sovietică, aliată a Rusiei, relatează AFP. Potrivit primăriei,

Donald Trump şi-a publicat declaraţia de avere: Preşedintele a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri. Per total, preşedintele a declarat active de 1,6 mld. dolari

Ziarul Financiar acum 55 minute
Donald Trump a raportat venituri de peste 600 de milioane de dolari din criptomonede, cluburi de golf, licenţiere şi alte afaceri, conform unui raport public de divulgare financiară publicat vineri, care oferă o privire asupra vastului imperiu de af

Județul care intră sub Cod Galben de grindină, vijelii și ploi torențiale

Adevarul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a transmis sâmbătă, 14 iunie 2025, o avertizare nowcasting (vreme severă imediată) pentru zeci de localități din județul Bacău. Se vor înregistra ploi torențial, intensificări ale vântului, vijelie și grindină.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

24°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

24°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

27°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°