Aproape trei sferturi dintre francezi sunt în favoarea interzicerii fumatului pe plajă, indică un sondaj IFOP, realizat pentru ediţia duminicală a cotidianului Ouest France, potrivit site-lui Ecologie.tv.
Sondajul, realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.002 persoane, cu ajutorul unui chestionar pe Internet, în perioada 19-21 iulie, relevă că aproape trei francezi din patru sunt în favoarea interzicerii fumatului pe plajă. Dintre persoanele chestionate, 42 % sunt ''foarte favorabile'' acestei măsuri, iar 9 % se declară ''total opuse''.
Persoanele care susţin cel mai mult interzicerea fumatului pe plajă sunt femeile în vârstă de şi peste 65 de ani.
Din punctul de vedere al orientării politice a celor chestionaţi, sondajul arată că persoanele care se opun cel mai mult interzicerii fumatului pe plajă sunt simpatizanţii extremei-stângi, 45 % dintre ei fiind împotriva acestei măsuri.
După modelul New York-ului, Primăria din localitatea franceză La Ciotat a decis pentru acest sezon amenajarea unei plaje pentru nefumători, o iniţiativă bine primită. Viceprimarul localităţii respective, responsabil pe probleme de mediu, a afirmat că a primit cereri pentru interzicerea fumatului în zonele pentru copii.
SURSA: Agerpres