Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Popa: Au fost constatate neajunsuri în activitatea poliţiştilor de la Deta

Publicat in Romania Libera, luni 1 august 2011 ·

Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a spus astăzi că, în activitatea poliţiştilor de la Deta, au fost constate mai multe nereguli.

"Au fost constatate multe neajunsuri în activitatea colegilor de la Deta. Din verificările pe care le-am făcut până acum am constatat că nu şi-au îndeplinit o parte importantă a sarcinilor de serviciu pe care le aveau de îndeplinit", a spus şeful Poliţiei Române.

Potrivit acestuia, 3 ofiţeri şi 7 agenţi nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu: "Aceste neajunsuri vor face obiectul unei cercetări prealabile extinse cu privire la 10 lucrători de la Deta, trei ofiţeri şi şapte agenţi, pentu că din verificările făcute până acum am constat că nu şi-au îndeplinit o parte importantă a sarcinilor de serviciu pe care le aveau", a mai spus Popa.

Ttotuşi poliţiştii care au intervenit în timpul incidentului de la Deta ar fi acţionat conform procedurilor.

"Referitor la intervenţia poliţiştilor din noaptea de 23 spre 24 iulie, din probele administrate s-a stabilit ca poliţiştii au acţionat conform procedurilor pe care le noi le avem în acest tip de evenimente. Nu s-au putut reţine abateri disciplinare în sarcina lor", a precizat Liviu Popa.

Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a spus astăzi că, în activitatea poliţiştilor de la Deta, au fost constate mai multe nereguli.

"Au fost constatate multe neajunsuri în activitatea colegilor de la Deta. Din verificările pe care le-am făcut până acum am constatat că nu şi-au îndeplinit o parte importantă a sarcinilor de serviciu pe care le aveau de îndeplinit", a spus şeful Poliţiei Române.

Potrivit acestuia, 3 ofiţeri şi 7 agenţi nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu: "Aceste neajunsuri vor face obiectul unei cercetări prealabile extinse cu privire la 10 lucrători de la Deta, trei ofiţeri şi şapte agenţi, pentu că din verificările făc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis va convoca CSAT pentru a decide cedarea către Ucraina a unui sistem Patriot

Ziua Constanta acum 29 minute
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, 11 iunie 2024, la Riga, după Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), că va convoca pentru joia viitoare o ședință CSAT în care România va decide dacă acordă sau nu acordă Ucrainei un sistem militar Patriot

Iohannis: Alegerile s-au desfăşurat foarte bine. A fost multă dezbatere dacă această coaliţie este bună pentru România sau nu. De data aceasta am primit un răspuns chiar de la alegători

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că alegerile s-au desfăşurat foarte bine, chiar dacă au fost câteva incidente. Şeful statului a mai spus că a fost multă dezbatere în spaţiul public dacă este bună sau nu coaliţia PSD-PNL, insă consideră că aleg

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Iohannis, întrebat despre un candidat comun la prezidenţiale al coaliţiei PSD-PNL: Nu e corect să spun

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele a fost întrebat marţi la Riga dacă PSD şi PNL ar trebui să meargă ca alianţă şi la parlamentare şi să aibă candidat comun la prezidenţiale. „Este aceasta o chestiune care trebuie lămurită în interiorul coaliţiei. Dacă aş avea o opinie n

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Ionuț Moșteanu: „Este exclus ca USR să-l susțină pe Ciucă la prezidențiale/ Am părea schizofrenici”

HotNews acum 30 minute
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că este exclus ca USR că îl susţină pe liderul PNL Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, câtă vreme acesta este aliat al PSD. „Totuşi, suntem oameni cu mintea la noi”, a afirmat Moşte

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Rezultate alegeri locale 2024. Primarul USR Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2: „Peste 500 de voturi nu se regăsesc nicăieri”

HotNews acum o ora
Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, care este la aproximativ 600 de voturi în spatele candidatului PSD-PNL Rareș Hopincă, a anunţat marți că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare

Un bărbat din Suceava a murit după ce s-a înecat cu un cârnat. Momentul banal când a început să se sufoce

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din comuna Moldovița, județul Suceava a murit duminică, 9 iunie, după ce s-a înecat cu un cârnat. El se afla în fața unui magazin alimentar când s-a înecat cu mâncare, conform Monitorul de Suceava. Secția Rurală de Poliție Vama a fost aler

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Vremea

București
acum

35°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°