Din penitenciarul Braşov, Nicolae Ceauşescu a lăsat amintiri de neuitat fostului coleg de celulă, Toma A. Toma, utecist din comuna Ulmi, arestat odată cu el. La Braşov, viitorul şef de stat a primit o mare bilă albă. Puşcăriaşii mai bătrâni l-au făcut membru de partid.
În februarie 1936, Nicolae Ceauşescu a păşit în lumea închisorilor. Până în decembrie 1938 tânărul activist a fost „deţinutul Ceauşescu Nicolae". Începea o viaţă nouă, cu reguli diferite. Pentru militanţii comunişti, închisoarea reprezenta un nou examen. În aproape trei ani, Ceauşescu a trecut prin două puşcării. Jumătate de an la Braşov, iar restul timpului la „universitatea comunistă" Doftana.
Şase luni, din februarie până în august 1936, Nicolae Ceauşescu a stat la Închisoarea Centrală din Braşov. Ajunsese acolo împreună cu ceilalţi comunişti din Prahova, arestaţi odată cu el. Şeful lotului, tâmplarul Petre Iubu şi Nicolae Poplacă, ajutorul lui, au fost duşi în aceeaşi închisoare. La fel şi Vladimir Tarnovschi, companionul lui Ceauşescu în călătoriilor prin satele Dâmboviţei. La Braşov s-a revăzut cu Gheorghe Dumitrache şi Toma A. Toma, membrii celulei uteciste de la Ulmi. „Trei luni am stat în acelaşi pat, şi-a amintit peste ani Toma A. Toma despre perioada detenţiei la Braşov, am urinat în acelaşi hârdău. Eram cei mai mici de acolo, eu de şaişpe, el de opşpe". Cu ei mai erau lucrătorii Gheorghe Ionescu, Vasile Toboşaru, Dumitru Antonescu. Precum şi basarabenii Vladimir Amoaşei, Grigore Temciuc şi Alexandru Lescov.
Premiant la examenul partidului
La Braşov, nou-veniţii au fost anchetaţi de două ori. Pe de o parte, procurorii militari au continuat cercetărilor începute de Siguranţă. Ceauşescu, la fel şi ceilalţi, au fost scoşi din puşcărie ca să răspundă la întrebările procurorilor de caz. În paralel cu investigaţiile autorităţilor, au fost chestionaţi şi de