În runda de întâlniri la nivel înalt care nici nu s-a încheiat încă - mai sunt de pus la punct nişte detalii de natură tehnică, s-a spus -, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au adus la Cotroceni şi Palatul Victoria vestea cea bună: România a depăşit depresiunea economică, s-a înregistrat creştere şi, dacă se continuă tot aşa cu reformele, creşterea va continua.

Mai sunt câteva chestiuni de continuat şi de pus la punct, absorbţie de fonduri structurale, investiţii solide, dar altminteri ţara noastră a intrat pe făgaşul unui curs care poate asigura nu numai creştere, ci chiar creştere fără dezechilibre economice.

Treaba e, aşadar, clară, din punctul de vedere al FMI, se pot destupa şampaniile, chirurgia cu satârul a dat rezultate, a venit la timp, a produs efecte în direcţia scontată şi a deschis noi perspective de dezvoltare. Între timp au avut însă loc şi developări menite să îl facă pe cetăţeanul de rând al României actuale să observe câteva chestiuni, nu mai puţin importante: omul comun este tratat în ţărişoara lui natală ca un fleac, o musculiţă enervantă şi derizorie, speranţa lui de viaţă şi aspiraţia la un nivel decent de trai nu contează în ochii dirigenţilor aproape deloc; politicianul cinic şi sprinţar nu face nici un sacrificiu la vreme de criză, costurile dificultăţilor le suportă tot săracul, alesul îşi elaborează politicile atent la comandamentele şefimii străine, în stil fanariot, călăuzit de nevoile propriei grupări şi cu singura grijă de a-şi compromite şi anihila adversarii.

Faţă cu asemenea revelaţii - previzibile, de altfel, şi anunţate de o întreagă istorie desfăşurată pe aceste blajine meleaguri - sunt mai multe posibilităţi de reacţie. Cea mai veche este şi cea mai prestigioasă, iar românii nu par deloc dispuşi să renunţe la ea. În formulări memorabile, aceasta s-ar putea exprima astfel: „Noi cu ale noastre, ei cu