Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt rutele pe care TIR-urile pot ocoli Valea Oltului

Publicat in Adevarul, luni 1 august 2011 ·

Şoferii de TIR au la dispoziţie trei rute alternative, pentru a ocoli Valea Oltului, drum pe care nu mai pot circula de luni până vineri, între orele 12:00 şi 20:00, din cauza unor restricţii de circulaţie impuse de lucrări de reparaţii.

Citiţi şi:

S-au stabilit noile termene pentru finalizarea DJ 106

Asistenţă tehnică de peste 1 milion de euro la autostrada Sibiu - Orăştie

Restricţia este impusă pe DN 7, pe sectorul cuprins între km 170+750 (limita municipiului Râmnicu Valcea, judeţul Vâlcea) şi km 258+230 (PC Veştem judeţul Sibiu) pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane şi a vehiculelor cu regim prioritar.

Rectricţia a fost instituită ca urmare a lucrărilor de reparaţie executate la podul situat pe valea Oltului, pe DN7 km 200+615, la Cârligu Mic, judeţul Vâlcea.

În perioada restricţionată, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe ruta Râmnicu Vâlcea – Sibiu şi retur, pentru traficul de tranzit, se poate desfăşura pe următoarele trasee alternative:

1) Bucureşti – DN1A – Ploieşti (jud. Prahova) – DN1A – Braşov (jud. Braşov) DN1 Făgăraş (jud. Braşov) – DN1 – Veştem (jud. Sibiu) – DN1/DN7 Sibiu (jud. Sibiu)

2) Nădlac (jud. Arad) – Arad (jud. Arad) (DN7) Arad – Timişoara (jud. Timiş) (DN69) Timişoara – Lugoj (jud. Timiş) – Caransebeş (jud. Caraş Severin) – Orşova

(jud. Caraş Severin) – Drobeta Turnu Severin (jud. Mehedinţi) – Filiaşi (jud. Dolj) Craiova (jud. Dolj) (DN6) – Craiova – Slatina (jud. Olt) – Piteşti (jud. Argeş) (DN65) – Piteşti – Bucureşti (A1).

Dirijarea şi informarea participanţilor la trafic va fi realizată prin indicatoare rutiere. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea temporară

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 2 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum 23 minute
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 2 ore
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

La sfârșit de an, românii ar putea avea două minivacanţe. Câte zile libere vor fi în 2025

Adevarul acum o ora
Crăciunul şi Anul nou cad în acest an în mijlocul săptămânii, astfel că la nivel guvernamental s-ar putea stabili câteva zile libere în plus, pentru a face punte cu weekendurile.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 2 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 2 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum o ora
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum o ora
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 2 ore
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Vremea

București
acum

17°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°