O mare parte a Europei a fost nu doar îngrozită de masacrul comis de Anders Behring Breivik la Utøya şi Oslo, ci şi cuprinsă de o serie de temeri privind propria siguranţă şi viitorul ei. Făra a dori să-l emuleze, milioane de europeni împărtăşesc, de fapt, cel puţin unele dintre viziunile monomaniacului criminal - mai ales în chestiunea migraţiei.

În destule metropole europene, cetăţenii au ajuns să considere că, o dată cu debutul migraţiei din lumea a treia către ţările dezvoltate, viaţa din oraşul lor a avut parte de transformări semnificative. Dar elitele politice, în special cele de stânga, au preferat să ignore vreme îndelungată plângerile oamenilor despre comunităţi metamorfozate practic peste noapte de către grupuri coezive fără nici o dorinţă de integrare, în schimb dominate de reacţionarism şi rasism.

Actualele temeri din multe state vest-europene şi întreaga dispută între adepţii profederalismului şi multiculturalismului şi susţinătorii principiului identităţii naţionale bazate pe o formă raţională de naţionalism şi o cultură dominantă vor fi avut, probabil, puţine ecouri în România. Pe plaiurile mioritice, clivajele ideologice au dispărut de mult, aşijderea şi misterioşii terorişti care decimaseră rândurile protestatarilor în decembrie 1989 - iar de atunci România se numără, din fericire, printre puţinele state europene rămase ferite de atacuri teroriste.

Românii vor fi fost, poate, tulburaţi de apariţia numelui domnitorului valah Vlad Ţepeş pe lista personajelor istorice preţuite de criminalul în masă din Norvegia. Până nu demult însă, destui cetăţeni neaoşi, inclusiv politicieni, obişnuiau să amintească de cruzimea voievodului medieval într-un context cât se poate de actual, anume corupţia endemică din ţară, opinând că flagelul în cauză poate fi combătut cu succes doar în baza unei intransigenţe similare. Aceasta pare a fi unica relev