Singurul beneficiu al voluntarilor este mulţumirea că au reuşit să facă un bine semenilor care au nevoie de ajutor. În Anul Voluntariatului, Robert Grigorică şi Dorina Mormocea, doi nemţeni care au ales să-şi dedice timpul liber persoanelor cu nevoi speciale, povestesc despre experienţele lor la fundaţiile „Speranţa Doraly“ şi „Luceafărul“.

Munca în folosul altora este un concept străin multor români, însă mai sunt şi nemţeni care au ales voluntariatul pentru a-şi ajuta semenii.

Chiar dacă nu dispun de fonduri suficiente pentru a face donaţii substanţiale, aceştia au ajuns la concluzia că este suficient să acorde atenţie persoanelor cu nevoi speciale.

Voluntar din curiozitate

Robert Grigorică are 20 de ani şi este student. Locuieşte în cartierul Precista, în apropiere de sediul Fundaţiei pentru persoanele cu handicap locomotor „Speranţa Doraly“, şi spune că a ajuns să fie voluntar din curiozitate.

„Anul trecut, prin octombrie, am văzut persoane în scaun cu rotile care intrau în sediu. Mi-au stârnit curiozitatea şi m-am întrebat dacă nu pot să-i ajut în vreun fel. Am ajuns să-mi petrec câteva zile pe săptămână alături de membrii de la «Speranţa Doraly». Nu ştiu cât a ţinut de mine această alegere şi cât de o forţă superioară“, povesteşte Robert.

„Speranţa Doraly“ ajută aproximativ 100 de bolnavi, dintre care 40 sunt membri activi, care participă la programele fundaţiei. Voluntarul spune că a rămas impresionat de puterea de a zâmbi a celor care au o viaţă aşa de crudă.

„Sunt tineri care ştiu să se bucure de orice moment al vieţii, chiar dacă sunt dependenţi de un scaun cu rotile. Una e să vezi astfel de oameni pe stradă sau la televizor şi alta e să ajungi să-i cunoşti. Din păcate, sunt oameni pe care societatea i-a respins“, crede Robert Grigorică.

„Am vrut să le arăt elevilor mei cât de norocoşi sunt“

Dorina Mormoc