Mai multe studii au demonstrat că expunerea la soare fără protecţie este benefică pentru că permite fixarea vitaminei D în organism, ceea ce ar reduce riscul apariţiei anumitor tipuri de cancer. Medicii dermatologi avertizează însă că organismul uman are nevoie doar de o expunere limitată la soare pentru a sintetiza aceasta vitamină.
Expunerea îndelungată la soare fără protecţie solară poate avea consecinţe negative asupra pielii atât pe termen scurt (arsuri, alergii solare, insolaţii), cât şi pe termen lung (îmbătrânirea pielii şi cancer).
„Doar 10 - 15 minute de 3 ori pe săptămână, în afara orelor periculoase este suficient pentru ca vitamina D să fie sintetizată în organism sub efectul razelor solare UV. În plus, nu este necesară expunerea în totalitate a corpului. Dacă totuşi vreţi să vă expuneţi total, trebuie să folosiţi protecţie solară. Produsele de protecţie solară nu împiedică sinteza de vitamina D în organism", spune Monica Dărmănescu, medic specialist dermatolog.
Cantitatea de radiaţii UV care ajunge la nivelul pielii variază în funcţie de mediul înconjurător. Nisipul, apa, iarba reflectă în mod diferit radiaţiile. Radiaţiile de tip UVB ating partea de la suprafaţa pielii şi pot provoca arsuri solare şi insolaţii, în timp ce radiaţiile UVA pătrund mai adânc şi determină alergii solare şi îmbătrânirea pielii. UVA-urile şi UVB-urile pot induce degradări ale ADN-ului celular şi pe termen lung cancere cutanate.
Un produs de foto-protecţie eficient trebuie să protejeze împotriva razelor UVB, dar şi împotriva razelor UVA. „Majoritatea produselor protejează împotriva razelor UVB, dar din păcate nu toate oferă o protecţie eficientă împotriva UVA-urilor", explică dermatologul Monica Dărmănescu.
UVB-urile sunt mai puternice între orele 10 si 16, în timp ce UVA-urile sunt constante de la răsăritul la apusul soarelui. În plus, aceste rad