19 august 1991. Premierul României, Petre Roman, se află la Madrid, la invitaţia omologului său spaniol. Dimineaţa, Felipe González îl informează pe Petre Roman despre evenimentele ce tocmai se petrec la Moscova. Brusc, conferinţa pe care urma să o susţină primul-ministru român capătă o importanţă deosebită. Imediat după, Petre Roman vrea să revină în România, dar, surpriză, avionul oficial „nu este disponibil”. Traian Băsescu îi trimite un alt avion. Ajuns în ţară, i se spune de către membrii Guvernului că există „o altă poziţie a preşedintelui”. Şi asta nu e tot. Iată ce îşi aminteşte Petre Roman despre zilele fierbinţi din timpul puciului şi de după. „În momentul izbucnirii puciului de la Moscova, mă aflam la Madrid, invitat să ţin o conferinţă axată pe istoria României, pe momentul prăbuşirii regimului de dictatură. Despre puci am fost informat chiar de primul-ministru spaniol, Felipe González. Sentimentul meu din prima clipă a fost că lucrurile nu mai pot fi date înapoi în România. Deţineam informaţii că în URSS situaţia este foarte decăzută din punctul de vedere al coeziunii statului sovietic şi că, de fapt, încercările lui Gorbaciov de a menţine statul nu aveau şansă. Zeci de ani, Uniunea Sovietică fusese o închisoare a naţiunilor, iar dorinţa de libertate era atât de puternică, încât nu vedeam cum lucrurile pot fi date înapoi. După conferinţa de presă am vorbit cu preşedintele Iliescu căruia i-am transmis sentimentul Occidentului că, înainte de orice, trebuie protejat Mihail Gorbaciov, dar asta însemna, în acelaşi timp, un sprijin pentru Uniunea Sovietică, pentru menţinerea acesteia; iar eu credeam că acest lucru este o chestiune imposibilă. Mulţi lideri europeni au crezut atunci că acest puci are şansă de reuşită şi că, prin urmare, trebuie gândită o variantă de a discuta cu aceşti noi lideri. Pentru mine, lucrul cel mai urgent era să mă întorc în ţară. Îmi