Desigur că aţi observat şi voi că există anumite cuvinte ce nu pot fi traduse. Românii dau dovadă de un spirit unic, inventând de-a lungul timpului cuvinte doar pentru ei, cuvinte care să-i unească şi să le acorde protecţia sentimentului că aparţin unei istorii, cuvinte al căror conţinut nu poate fi înţeles decât de filozofia sufletelor şi mentalitatea noastră, ceea ne face limba, casa fiinţei noastre, cum spunea un scriitor, mult mai specială şi unică. De exemplu: I-aţi auzit vreodată pe englezi plângându-se ca îi trage curentul? Sau pe francezi ajungând la doctor şi spunând: Ah, doctore, nu mai pot de “şale” că am dormit cu geamul deschis şi m-a tras curentul. Acesta este doar un musafir nepoftit de care trebuie să scăpăm cât mai repede. Cum i-aţi spune în engleză, breeze… draft? Nici măcar. Nu atinge sensul malefic al intrusului.

Urmează Mărţişorul. Ştiţi cum în tradiţia românească e un simbol, al primăverii şi al iernii, de fapt, al momentului în care cele două anotimpuri se împletesc. Probabil ca englezul l-ar vedea un trinket, adică fleac, podoabă, ceva ieftin . N-ar reuşi să găsească un cuvânt care să absoarbă în unitatea sa tradiţia straveche, freamătul iernii şi surâsul primăverii într-un sunet atăt de dulce.

Să nu uităm, apoi, cât spirit practic şi câtă inteligenţă ne-aduc învăţămintele din strămoşi. Printre milioane de exemple, m-am hotărât la unul singur, ce se leagă în mare parte de situaţia actuală a unei părţi considerabile din populaţie. Dacă cineva duce lipsă de echilibru psihic, românul îi spune simplu că îi lipseşte o doagă. Adică întregul ( fie el şi un butoi), fără o piesă, nu merge. N-are sens. Acum, vă imaginaţi un german, urland la altul “Du hast nicht eine Daube.” Sau, în limba lor, s-ar înţelege doar că respectivului îi lipseşte o piesă de la construcţie şi este avertizat. Conform sondajelor, cuvântul preferat al engl