Atacurile din provincia chineză Xinjiang, în urma cărora 19 persoane au murit la sfârşitul săptămânii trecute, au fost comise de "terorişti antrenaţi în străinătate", a anunţat agenţia oficială China Nouă, citând surse guvernamentale, care au făcut referire la Pakistan, relatează AFP, citat de Mediafax.
Cel puţin 14 persoane au fost ucise sâmbătă şi duminică în oraşul Kashgar din provincia Xinjiang, în urma unor atacuri cu arme albe comise de uiguri, iar forţele de ordine chineze au anunţat duminică eliminarea a cinci agresori, în urma unor incidente violente.
Un suspect arestat după producerea incidentelor a afirmat că organizatorul atacurilor s-a antrenat în Pakistan, au precizat autorităţile din Kashgar.
"Un grup de extremişti religioşi, condus de vinovaţi antrenaţi în tabere teroriste din străinătate, se află în spatele atacurilor", se arată într-un comunicat al municipalităţii din Kashgar, citat de China Nouă.
Agenţia chineză afirmă că primele informaţii obţinute de anchetatori indică faptul că liderii acestui grup "au învăţat să folosească explozibili şi arme de foc în tabere din străinătate ale Etim (Mişcarea islamică din Turkistanul oriental), în Pakistan, înainte de a veni în Xinjiang".
China Nouă afirmă că în incidentele de duminică au fost ucişi şase civili, iar 15 persoane au fost rănite, după ce un grup de agresori a incendiat un restarant şi a lansat un atac violent asupra civililor la Kashgar, determinând poliţia să ucidă cinci suspecţi. Autorităţile au emis mandate de căutare pentru doi suspecţi uiguri şi au anunţat o recompensă de 100.000 de yuani (10.800 de euro) pentru orice informaţie care ar permite arestarea vreunuia dintre ei.
Cotidianul naţionalist Global Times a acuzat, în ediţia de luni, atât "extremişti veniţi din străinătate", cât şi "unele mijloace de informare occidentale" pentru agravarea situaţiei din