BRD- Groupe Societe Generale a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 282 milioane lei, venitul net bancar cifrându-se la 1,6 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii.
Costul net al riscului a scăzut cu 8% faţă de primul semestru din 2010, iar profitul brut din exploatare la 914 milioane lei, nivel corelat cu actuala conjunctură economică.
"Rezultatele financiare obţinute de BRD - GSG în cursul primului semestru al anului au fost influenţate de nivelul activităţii economice, precum şi de gradul relativ scăzut al cererii de servicii bancare. Se speră ca, în cursul semestrului al doilea, redresarea economică aşteptată să fie confirmată, aceasta depinzând şi de stabilitatea situaţiei economice în Europa. Primele semne de revenire, cum ar fi îmbunătăţirea ratingului României de către una dintre agenţiile internaţionale de rating, confirmă potenţiala ameliorare a situaţiei economice în al doilea semestru din 2011", se menţionează în comunicatul băncii.
Volumul total al creditelor acordate clientelei de către BRD-GSG este de peste 33,3 miliarde lei. Creditele pentru persoane fizice au ajuns la peste 16 miliarde lei , în timp ce valoarea creditelor acordate clientelei de persoane juridice înregistrează un nivel de 17,3 miliarde lei, pe fondul unei activităţi scăzute de creditare în primul semestru al anului 2011.
În acest sens, strategia BRD s-a adaptat condiţiilor pieţei, aspect care se reflectă printr-o bună activitate a băncii pe segmentul companiilor mijlocii şi mari, în zona creditelor de refinanţare, prin participarea la finanţarea statului, atât prin subscrierea de emisiuni de titluri de stat, cât şi prin credite pentru municipalităţi.
Volumul total al depozitelor clientelei s-a cifrat, la sfârşitul primului semestru al anului 2011, la peste 29,85 miliarde lei, lichiditatea băncii