Aşa cum am încercat să arăt în articolul precedent, sursele antice din Orientul Apropiat se referă nu o dată la împrejurări sărbătoreşti, în care vinul şi euforia pe care această băutură o provoacă deţin un loc de seamă. Mai multe texte din Ugarit, de exemplu, evocă o reuniune a întregului Panteon, unde zeii se întrec în a bea din greu. Când Ba’al îşi inaugurează casa cea nouă, el sărbătoreşte evenimentul cu un ospăţ la care iau parte toţi zeii, şi unde „destupă o mie de ulcioare de vin înspumat, zece mii de ulcioare pe care le toarnă în amestec”. Până şi Marduk, marele zeu al Babilonului, îşi celebrează victoria asupra lui Tiamat, divinitatea Apelor originare şi nestăpânite, prin crearea universului social şi religios pe care o încununează festiv cu un ospăţ unde vinul curge în valuri.

Sau, iată o inscripţie feniciană, provenită însă de la Massalia – Marsilia de azi – adică de la extremitatea occidentală a diasporei punice; inscripţia se referă la organizarea de marzeah, de petreceri rituale, de către asocieri anume constituite pentru a celebra zeii prin vinul băut în comun. Nu e vorba în niciuna dintre aceste atestări de reuniuni de familie sau clan, ci de asociaţii de tipul celor de cult care instituie un fel de frăţii simbolice, asemeni hetairiilor care se reunesc în Grecia arhaică pentru a bea împreună şi a petrece în cânt, glume şi dans.

Tolăniţi pe paturi de fildeş

În Cartea lui Amos, din Vechiul Testament, prorocul descrie, mânios, luxul nesăbuit al contemporanilor, şi, drept pedeapsă,„îi ameninţăcu pieire şi robie pe cei mândri şi dezmierdaţi”. Între excesele pentru care îşi mustră Amos întregul neam – „Vai de voi, cei fără de grijă”, le strigă el – se numără marzeah – petrecerile în care vinul curge fără măsură. „Iată că ei stau tolăniţi pe paturi de fildeş şi stau întinşi în aşternuturile lor şi mănâncă miei din turmă şi viţei cresc