Oferta secundară de vânzare de acțiuni OMV Petrom, încheiată cu un eșec oarecum neașteptat, a stârnit multe reacții în presa economică și nu numai.
Pe parcursul derulării acestei operațiuni, care se anunța ca cea mai mare tranzacție realizată de statul român pe piața bursieră, am văzut numeroase opinii care au oscilat, într-un spectru larg, de la bănuieli privind o "vânzare aranjată" până la acuze privind lipsa de competență a statului român care nu a oferit un discount semnificativ la vânzarea pachetului de acțiuni. Din ce deține statul român, pachetul de acțiuni OMV Petrom părea cel mai vandabil.
Vorbim de cea mai mare companie din România ca valoare de piață, precum și de una dintre cele mai profitabile. În plus, se vindea o companie privată unde statul nu deține decât poziția de acționar minoritar. Nu în ultimul rând, se vindea o parte dintr-o afacere care a primit dreptul de a exploata subsolul României în condiții cel puțin avantajoase. Cu toate acestea, pachetul statului, oferit la un preț legat de piața bursieră (prețul mediu din ultimul an de tranzacționare), nu și-a găsit cumpărători, mai exact nu au existat suficienți pentru ca să asigure vânzarea a minimum 80% din acțiunile oferite.
Dacă la început mulți acuzau statul că vinde prea ieftin, eșecul ofertei a adus un potop de acuze privind inexistența unui discount semnificativ față de prețul din piață, fapt care ar fi determinat o lipsă de apetit pentru acțiunile Petrom cu atât mai mult pe piețele internationale aflate sub stresul datoriilor de stat din Europa.
Oferta Petrom poate fi văzută ca un examen al unei materii la care România a absentat în ultimii ani, cea a privatizării prin bursă. Rezultatul examenului nu trebuie să mire, el fiind expresia lipsei unei politici coerente de vânzare a activelor statului. Când vinzi sub presiunea unor aranjamente
