Cercetătorii de la Oxford au realizat un studiu pe oamenii care trăiesc în zonele reci, pentru a găsi cât mai multe diferenţe între aceştia şi restul persoanelor de pe planetă.
Conform rezultatelor oamenilor de ştiinţă, populaţia de la Polul Nord are ochii mai mari decât restul lumii, pentru a putea vedea mai bine pe timpul iernilor lungi, atunci când lumina este slabă şi zilele întunecare. Mai mult, persoanele din Scandinavia au creierul mai mare, dar cercetătorii au precizat că acest lucru nu înseamnă şi că nordicii sunt mai inteligenţi decât alţi oameni.
Specialişti de la Oxford au realizat studiul pe 55 de cranii provenite de la 12 populaţii din jurul lumii, măsurând orbita oculară şi volumul creierului. Aceştia au precizat că oamenii din zonele nordice au creierul mai mare deoarece aria de procesare a vederii ocupă mai mult spaţiu. „Am descoperit o legătură între locul unde au evoluat populaţiile respective şi dimensiunile creierului şi a orbitei oculare", a spus cercetătorul Eiluned Pearce.
Cercetătorii au precizat că toate craniile datează din secolul al XIX-lea şi provin de la populaţiile indigene din Scandinavia, Australia, Micronesia şi America de Nord. Oamenii de ştiinţă au afirmat că vederea oamenilor a evoluat diferit în lume, persoanele care locuiesc în zone cu lumină slabă având ochii mai mari, precum animalele nocturne. „Oamenii au trăit în nordul Europei şi al Asiei de câteva zeci de mii de ani, însă vederea s-a adaptat foarte repede la cerul înnorat, vremea urâtă şi iernile lungi din zonele geografice respective", a afirmat profesorul Robin Dunbar.