Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase: Îmi doresc foarte mult să am copil şi să-l alăptez

Publicat in Romania Libera, luni 1 august 2011 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus, luni, după ce a participat la o dezbatere privind alăptarea, că şi-ar dori să aibă copil şi să-l alăpteze, dar şi că ar fi foarte bucuroasă dacă ar avea gemeni, potrivit Mediafax.

"Îmi doresc foarte mult să am copil şi să-l alăptez. Mama are un frate geamăn şi se spune că se repetă la două generaţii. Dacă or fi gemeni, Doamne ajută!", a spus râzând Roberta Anastase.

Ea a arătat că este o susţinătoare a alăptării la sân, deşi nu a fost un copil crescut cu lapte matern, deoarece mama sa a avut o naştere foarte grea şi nu a avut lapte. "Deşi nu sunt un copil crescut cu lapte (matern - n.r.), mama a avut o naştere foarte, foarte grea şi nu a avut lapte, iar de-a lungul timpului, când mi-ai descoperit anemii şi diverse alte sensibilităţi, doctorii mi-au şi spus că e şi faptul că nu am beneficiat de laptele matern, a contribuit într-un mod foarte semnificativ", a precizat Anastase.

Roberta Anastase a participat, luni, la o dezbatere organizată de UNICEF şi Camera Deputaţilor, intitulată "Alăptarea - de la comunicare la acţiune", în care participanţii au precizat că laptele matern reprezintă cea mai bună hrană pentru bebeluşi, că în ţările nordice rata alăptării este de 89% şi că în România, în zona urbană, "alăptarea este mai frecventă" decât în cea rurală.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus, luni, după ce a participat la o dezbatere privind alăptarea, că şi-ar dori să aibă copil şi să-l alăpteze, dar şi că ar fi foarte bucuroasă dacă ar avea gemeni, potrivit Mediafax.

"Îmi doresc foarte mult să am copil şi să-l alăptez. Mama are un frate geamăn şi se spune că se repetă la două generaţii. Dacă or fi gemeni, Doamne ajută!", a spus râzând Roberta Anastase.

Ea a arătat că este o susţinătoare a alăptării la sân, deşi nu a fost un copil crescut cu lapte matern,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie a MAE: Sunt perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturi din Marea Britanie din cauza vremii

HotNews acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Marea Britanie că, în contextul meteorologic nefavorabil, aeroporturile Manchester şi Liverpool au anunţat luni posibile p

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 3 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 3 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Patru localităţi din stânga Nistrului, aflate sub controlul Chişinăului, sunt aprovizionate cu gaze naturale din R. Moldova

News.ro acum 57 minute
Localităţile Coşniţa, Pohrebea, Doroţcaia şi Pîrîta din raionul Dubăsari, aflate în stânga Nistrului, dar controlate de Chişinău, sunt aprovizionate cu gaze naturale din Republica Moldova, după ce regiunea transnistreană nu mai primeşte gaze de la G

Situația pensiilor speciale în decembrie 2024. Numărul a scăzut, dar rămâne peste pragul de 410.000 de beneficiari

Ziare.com acum 4 ore
Numărul beneficiarilor pensiilor speciale a atins cifra de 412.536 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), și a înregistrat o scădere ușoară față de luna precedentă. Cel mai mare număr

Emmanuel Macron îl acuză pe Elon Musk că susţine „o nouă internaţională reacţionară”

HotNews acum 49 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a acuzat luni – fără a îi rosti numele – pe patronul X, miliardarul Elon Musk, de faptul că susţine „o nouă internaţională reacţionară”. Într-o alocuţiune în faţa ambasadorilor francezi, Macron l-a acuzat, de a

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°