Emil Muşat, prefectul Călăraşiului, are un venit lunar de 4.352 lei. Acesta nu este căsătorit, nu are maşină şi nici datorii la bănci. Deţine o casă de locuit, dobândită în anul 2003, cu clauză de întreţinere, cu o suprafaţă de 400 metri pătraţi. Emil Muşat ocupă locul 30 în topul prefecţiilor în ceea ce priveşte venitul pe care îl încasează lunar.
„Salariul îmi ajunge, nu am nicio datorie, nici credite şi nu ar avea cum aceşti bani să nu îmi fie suficienţi“, a declarat Muşat.
Nu este căsătorit
Deşi are 39 de ani, prefectul nu este căsătorit şi spune că nici nu vrea să facă acest pas. „Am o relaţie de şase ani şi ne este foarte bine aşa. Nu ne ţine un act unul lângă celălalt. Atâta timp cât ne este bine amândurora, nu are sens să ne căsătorim“, a mai spus prefectul. Pentru că nu are copii, Emil creşte un nepot. „Băiatul surorii mele îl cresc eu, de când era mic. Acum este clasa a XII-a, sunt foarte mândru de el şi este ca şi propriul meu copil“, a precizat prefectul.
CLICK AICI PENTRU MAI MULTE POZE CU PREFECTUL
Casă de la bunica
Din declaraţia de avere afişată pe site-ul prefecturii reiese că Muşat nu deţine nicio locuinţă, autoturism sau terenuri. „Bunica mea are 90 de ani şi îmi doresc să mai trăiască mulţi ani. Casa unde locuieşte ea va fi a mea. Are 400 de metri pătraţi şi este cu clauză de întreţinere. Nu am avut nevoie de casă. Până anul trecut am locuit cu părinţii mei, iar acum am primit de la Primărie locuinţă de serviciu“, a mai spus Muşat.
Libertate
Nu-i place să aibă datorii şi nici obligaţii. „Pe criza asta nu am nevoie să îmi bată creditorii la uşă. Deşi am permis de conducere, nu m-a tentat niciodată să-mi cumpăr maşină. Faptul că nu am datorii şi nici obligaţii faţă de nimeni îmi dă libertatea de ieşi în public, indiferent de situaţie, lucru care nu este plăcut de toată lumea“, ne