Mă opresc astăzi, din motive de breaslă lovită, fraudată şi escrocată, la afacerea Rodipet. Foarte pe scurt, istoria celei mai mari şi mai complexe companii de difuzare a presei din România repetă aidoma toate istoriile şarlataniilor la care a fost supusă o unitate economică de stat care s-a pomenit peste noapte în libertate şi cu rechini flămânzi la uşă. Moştenind de la comunişti o zestre inestimabilă, chioşcuri, maşini, birouri etc. în anii ´90, când poporul era curios, dar nu avea nici OTV, nici Etno sau Taraf TV, nici meciuri de dimineaţă până seara şi citea, Rodipet prelua tirajele ameţitoare ale ziarelor şi revistelor. Fiind de stat şi având monopol, făcea legea: de pildă, dacă puterii instalate la acea vreme (FSN, PDSR) nu-i era pe plac o anumită publicaţie, acea publicaţie nu era difuzată fie sacii cu ziare erau aruncaţi din tren, fie nici măcar nu plecau din depozite. Nu se putea face niciun control al vânzărilor, iar plăţile către editori erau la mica înţelegere cu şefii Rodipet. Pe măsură ce problemele de difuzare a presei deveneau un soi de laţ în jurul presei independente, Rodipet se făcea o tot mai adâncă gaură neagră, patronată de tipi din ce în ce mai graşi şi mai prosperi.
În 2003, Guvernul Adrian Năstase ia decizia istorică de a privatiza Rodipet, un lucru cerut ani de-a rândul de editorii de presă pe vremea CDR, în speranţa că se va pune capăt hoţiei şi arbitrariului din difuzare. Cum economia de piaţă a fost experimentată sălbatic pe spinarea presei, una dintre cauzele majore, nediscutate suficient, ale degradării şi chiar a îngropării presei scrise stă în fărădelegile de la Rodipet. În toată lumea presa scrisă se află în criză. Dar criza de la noi conţine, pe lângă explozia Internetului etc., o sinistră componentă legată de difuzare. Dintre toţi cei dispuşi să preia Rodipet, Guvernul Năstase alege o firmă controlată de fraţii libane
