Dragă Alin,

Am rămas şi eu “ebluisat” citind aspra ta interpelare. M-aş fi şters şi eu la ochi, cum spui că ai făcut tu citind textul meu, dar am ochelari şi e mai complicat. Fapt e că, ajuns cu greu la capătul scurtului tău text, n-am înţeles deloc motivul şi intensitatea indignării tale, adică de ce te-a şocat atît faptul că unii termeni ai discursului pe care îl criticam în acest post mi s-au părut “misticoizi, anacronici şi ridicoli”.

Înţeleg că am greşit cum am deschis gura, folosind cuvîntul “termeni”, care ţie îţi repugnă “în sine [...] în acest context”. Trecînd peste faptul că în sine şi într-un context e puţin contradictoriu, am încercat să-mi imaginez care ar putea fi motivele pentru care acest cuvînt ar putea să-i creeze cuiva repulsie, fie doar şi în acest context specific. N-am reuşit deloc, iar cum tu declari că nu vrei să ne spui de ce, punctul acesta pare sortit pe vecie misterului.

Spui apoi că eu aş fi declarat că <“neam”, “obşte”, “credinţă milenară”, “zămislire”, “plai”, “simţire” – nu sunt nici poetici, nici frumosi si nici inaltatori>, însă interpretarea ta forţează destul de mult contextul. Eu nu spuneam că aceşti termeni nu sînt astfel, ci tocmai ironizam şi deplîngeam faptul că unii cititori se lasă seduşi de acest tip de termeni (care chiar sînt, într-un fel, poetici înălţători etc.), dar fără a sesiza gîndirea pe care ei o articulează.

Ăsta era de fapt şi motivul pentru care am adus în discuţie termenii discursului pe care îl criticam: pentru a încerca să(-mi) explic de ce astfel de idei foarte hard core nu zgîrie urechile unor oameni din diverse zone intelectuale, ca să nu mai zic “educaţi afară”. Aş fi crezut că e evident că răfuiala mea nu e atît cu aceste cuvinte în sine, cît cu sensul pe care îl dobîndesc şi modul în care sînt instrumentate în acest tip de discurs ideologic al patosului. Se pare că m-am înşela