Conferinţa antrenorilor care s-a ţinut ieri la Casa Fotbalului afost un bun prilej pentru unii dintre aceştia de a vizita înpremieră Naţional Arena. Dan Petrescu s-a arătat cel mai uimit demoderna arenă sportivă din România: "Aş da orice să joc pe aceststadion".
"Bursucul" a fost singurul antrenor român din străinătateprezent la conferinţa antrenorilor, lucru remarcat de MirceaRădulescu, directorul şcolii de antrenori români, chiar îndeschiderea evenimentului. Conferinţa de la FRF a fost onorată deAndy Roxbrugh, directorul tehnic al UEFA, care a ţinut o prelegerede două ore despre tactică.
La finalul conferinţei, Dan Petrescu şi Ovidiu Sabău au vizitatNaţional Arena. "Seamănă foarte bine cu «Emirates». Regret enorm cănu am apucat să evoluez aici. Poate se va organiza un meci cufoştii membri ai «Generaţiei de Aur», fiindcă merităm. Personal, aşveni şi mâine", a declarat "Bursucul". Sabău, fostul coleg altehnicianului de la Kuban, l-a completat, dar într-o notă plină deumor: "Nu mi s-au tăiat genunchii când am intrat pe stadion,fiindcă nu am probleme cu meniscul".
Lucescu jr., propusla amendă!
Pe de altă parte, Mircea Rădulescu s-a arătat deranjat de absenţanemotivată a fostului selecţioner, Răzvan Lucescu şi a declarat căva cere amendarea sa de către Comisia de Disciplină a FRF. "RăzvanLucescu e singurul care a lipsit nemotivat de la această întîlnire.Voi propune Comisiei de Disciplină să îl amendeze! Dan Petrescu avenit special de la Krasnodar", a explicat Rădulescu. De laîntrunire au mai lipsit tehnicienii echipelor care au avut meciuriieri sau care vor evolua astăzi în Liga I.
"Acest stadion este o construcţie incredibilă, pe carenu îmi imaginam în trecut să o văd în România", DanPetrescu, antrenor Kuban Krasnodar
Conferinţa antrenorilor care s-a ţinut ieri la Casa Fotbalului afost un bun prilej pentru unii dintre aceştia de a viz