În preajma anului 1949, câţiva mureşeni curajoşi s-au retras în apropierea Munţilor Călimani şi au încercat să constituie o formă de rezistenţă anticomunistă. Aveau avantajul cunoaşterii zonei montane, dar erau slab pregătiţi şi dotaţi cu armament. Zona a fost împânzită cu informatori deghizaţi în ciobani şi cu miliţieni deghizaţi în pădurari. Anihilarea acestora a fost o problemă destul de dificilă pentru forţele de ordine, dar ea a fost rezolvată cu concursul conjugat al forţelor de Securitate şi Miliţie, precum şi al unor forţe venite de la Bucureşti. Printre cei sosiţi din Capitală era şi celebrul Eugen Alimănescu, un poliţist erou – devenit miliţian – al luptelor cu bandiţii. În momentul de faţă – în lipsa mai multor documente relevante – este încă greu de spus, cât a fost rezistenţă anticomunistă şi cât banditism în acţiunile celor din Călimani.

Filajul şi culegerea de informaţii, premergătoare acţiunilor din Călimani

Prin ordinul nr. 112/69172 din 8.12.1948 al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului (DGSP), se transmitea Serviciului de Securitate din Târgu-Mureş – prin intermediul Regionalei de Securitate Cluj – ordinul circular nr. 1 din 11.12.1948. Mai marii de la Bucureşti solicitau să fie informaţi asupra mai multor aspecte de interes general, precum şi asupra aspectelor privind acţiunile partidelor recent interzise. În acest sens, se solicita spre exemplu a se afla “cine sunt persoanele de încredere din teritoriu însărcinate să raporteze la centru (PNL Bucureşti – n.a.), rezultatele activităţii lor în teritoriu, ce instrucţiuni li s-au dat de la Bucureşti, deplasările şi activitatea lor după primirea instrucţiunilor de la Bucureşti”. Promptă, pe data de 27.03.1949, cu adresa nr. 1/3990, Securitatea mureşeană raporta la Bucureşti, prin intermediul aceleiaşi Regionale Cluj căreia i se subordona ierarhic, faptul că “am organizat o reţea