Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece salariaţi prahoveni „duc în spate“ un şomer

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Celor peste 16.500 de şomeri, aflaţi în evidenţa AJOFM la finele lunii iunie, luna aceasta li s-au mai adăugat alte câteva sute de absolvenţi de liceu, care vin să solicite ajutorul de şomaj.

Aşa cum prevede legea, în termen de 60 de zile de la terminarea liceului sau a facultăţii, proaspeţii absolvenţi care doresc să beneficieze de indemnizaţie de şomaj trebuie să se înregistreze în evidenţele AJOFM Prahova, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Dacă în această perioadă nu au reuşit să se angajeze, atunci absolvenţii îşi pot depune dosare pentru a primi ajutorul de la stat. În acest an, peste 600 de absolvenţi ai unei forme de învăţământ s-au înregistrat la AJOFM pentru a putea beneficia de şomaj. Cei mai mulţi au absolvit liceul (438), fiind urmaţi de cei cu studii superioare (168). Indemnizaţia este de 250 lei lunar şi se acordă pentru o perioadă de şase luni.

„Absolvenţilor care nu se înregistreză la noi în termenul de 60 de zile li se anulează dreptul de a beneficia de indemnizaţia de şomaj. Dacă în această perioadă nu reuşesc să se angajeze, ei îşi pot depune dosare pentru a primi indamnizaţia de şomaj. Acest lucru trebuie să îl facă în maximum un an de la absolvirea studiilor", ne-a declarat Cristina Opriţă, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM PRahova.

Zece angajaţi „ţin în spate" un şomer

În timp ce şomerii stau acasă şi primesc bani, alţii lucreză din greu pentru a-i ţine în spate. „Din evidenţele pe care le avem reiese că în medie zece salariaţi prahoveni susţin financiar plata unui şomer", ne-a declarat Florica Elena Popescu, reprezentant al Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova.

Sute de absolvenţi

Absolvenţii se plâng că numărul mic de angajatori care scot la concurs locuri de muncă nu-i vor, din cauza lipsei de experienţă. „Am încercat să mă angajez, însă la interviuri îmi spuneau că se caută persoane cu e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 56 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 39 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

ANPC a controlat peste 153 de operatori economici pe litoral, în iulie / Comisarii au dat amenzi de aproape 900.000 de lei, iar 24 de unităţi, închise temporar / Printre nereguli: produse expirate, mucegai şi insecte, lipsa autorizaţiilor de funcţionare

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în prima săptămână din iulie, peste 153 de operatori economici pe litoral şi au dat amenzi de aproape 900.000 de lei. Printre cele mai importante nereguli au fost:

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum 2 ore
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°