Noul episod aduce o scenă romantică în care Erik şi Sookie fac dragoste sub clar de lună.
Fanii serialului-vedetă al postului HBO au aşteptat cu nerăbdare scena sărutului dintre protagoniştii Eric, interpretat de Alexander Skarsgard, şi Sookie, personajul jucat de Anna Paquin.
Producătorii serialului au preconizat o reacţie mai mult decât pozitivă din partea amatorilor de "True Blood", având în vedere relaţia din viaţa reală dintre Anna Paquin şi Stephen Moyer, interpretul celuilalt vampir îndrăgostit de eroina blondă a serialului. Transpuse pe micile ecrane, apropierea şi distanţarea dintre Sookie şi Eric fac deliciul spectatorilor încă din primul sezon.
Blonda, disputată între şerif şi vampir
Episodul cu numărul şase al celui de-al patrulea sezon, "I Wish I Was the Moon", aduce în prim plan personalitatea lui Sookie, cu părţile bune şi rele care au făcut-o celebră. Chelneriţa şi vampirul au devenit apropiaţi în primul sezon, atunci când Eric i-a cerut ajutorul în căutarea unui hoţ, datorită abilităţilor ei de a citi gândurile. Alexander Skarsgard joacă rolul lui Eric Northman, un şerif din Louisiana, un stat plin de vampiri, iar Sookie Stackhouse este o chelneriţă din orăşelul Bon Temps, care posedă calităţi telepatice. Viaţa blondei se schimbă atunci când apare Bill Compton (Stephen Moyer), un vampir în vârstă de 176 de ani.
Mai mult, locurile pe care Eric şi Bill le ocupă în ierarhia proprie comunităţii vampirilor se schimbă mereu, aşa că între cei doi există o permanentă tensiune, alimentată când de lupta pentru putere, când de dragostea pentru aceeaşi femeie. Sookie a avut o relaţie amoroasă cu vampirul Bill, declanşată şi de faptul că ea descoperă că nu îi poate citi gândurile. După moartea familiei, ea a rămas singură pe lume şi s-a refugiat alături de vampirul care îi devine protector. Dezamăgită de acesta după ce află adevă