APRECIAT. Cornel Dinu este o legendă pentru dinamovişti, iar jucătorii au ţinut să arate asta printr-o urare gigant de ziua acestuia Dinamo se află într-una dintre cele mai importante săptămâni ale sale din ultimii ani. Pe plan sportiv, "câinii" trebuie să evite umilinţa eliminării din Europa de către o echipă net inferioară precum este cea din Varazdin. În altă ordine de idei, unul dintre simbolurile "alb-roşilor", Cornel Dinu, aşteaptă să fie operat pe inimă după ce a suferit un infarct.
Astăzi, administratorul delegat a împlinit 63 de ani, dar problemele de sănătate l-au împiedicat pe "Mister" să se bucure prea mult. Pentru a-l însenina puţin, Torje şi compania au pregătit un banner uriaş pe care scria "La mulţi ani, Mister!" şi au ieşit cu el la antrenamentul din această dimineaţă. Din păcate, Dinu a putut vedea gestul de ataşament al fotbaliştilor pentru că i se făceau nişte analize chiar în acel moment. "Mister" a aflat ulterior şi le-a transmis mulţumiri jucătorilor pentru apropierea pe care i-au arătat-o.
APRECIAT. Cornel Dinu este o legendă pentru dinamovişti, iar jucătorii au ţinut să arate asta printr-o urare gigant de ziua acestuia Dinamo se află într-una dintre cele mai importante săptămâni ale sale din ultimii ani. Pe plan sportiv, "câinii" trebuie să evite umilinţa eliminării din Europa de către o echipă net inferioară precum este cea din Varazdin. În altă ordine de idei, unul dintre simbolurile "alb-roşilor", Cornel Dinu, aşteaptă să fie operat pe inimă după ce a suferit un infarct.
Astăzi, administratorul delegat a împlinit 63 de ani, dar problemele de sănătate l-au împiedicat pe "Mister" să se bucure prea mult. Pentru a-l însenina puţin, Torje şi compania au pregătit un banner uriaş pe care scria "La mulţi ani, Mister!" şi au ieşit cu el la antrenamentul din această dimineaţă. Din păcate, Dinu a putut vedea gestul