Cei care s-au lăsat impresionaţi de demisia ministrului au făcut-o probabil doar pentru că acesta a invocat principii, iar pricipiu, cum se ştie, nu este un cuvânt românesc.

Ministrul este tânăr, aparţine comunităţii maghiare, adică părţii decente a coaliţiei guvernamentale, şi pare să ştie că viaţa nu e făcută doar pentru a-ţi astâmpăra lăcomia. Prin demisia lui, echilibrul la putere, şi aşa dezechilibrat, se ştirbeşte iar coaliţia pare în pragul colapsului.

Cu toate acestea, ar fi putut invocat principiile cu pricina încă din ziua în care a fost numit la sănătate. Şi atunci sistemul era în metastază, pe jumătate cangrenat şi ţinut în viaţă cu aparatură fiscală. Căci fluxul de bani pe care-i dăm pentru a pune transfuzii sistemului trebuie drenat şi subţiat la ministerul finanţelor. Nu e de mirare că motivul invocat pentru demisie e tocmai faptul că ministerul finanţelor este cel care face şi desface puşculiţa de bani şi că speranţa la viaţă a românilor e stabilită de contabili şi inspectori financiari.

Ei bine, la finanţe s-ar fi decis ca la restructurarea bugetară ministerul sănătăţii să primească bani doar pentru acoperirea datoriilor de anul trecut. Anul trecut, prin septembrie, ministerul sănătăţii plătea două miliarde de lei, pe facturi acumulate în vreme. Era, după cum s-a constatat, doar o parte a datoriei către furnizori. Restul s-a depus pe arterele financiare ale sistemului, producând periodic atacuri de panică prin spitale. Pentru că banii dispar prin mai multe spărturi, nu se ştie cine a făcut datoriile şi cine ar trebui să le plătească. Mai ales că toţi mănâncă la cazan din ghiveciul pregătit de finanţe.

Se arată reciproc cu degetul directorul Casei de Sănătate şi ministrul sănătăţii, acuzându-se de risipă. Pe fundalul acestui balet comic, datoriile au crescut şi în acest an, aducând sistemul pe culmile disperării. În martie, aj