Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici care au fabricat handicapaţi din pix

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Dan Grecu şi alţi şapte psihiatri şi psihologi din Hunedoara se află pe lista neagră a doctorilor care au ajutat oameni perfect sănătoşi să obţină certificat de handicapat. „Grave probleme neuropsihice“ este o categorie des întâlnită la persoanele cu dizabilităţi din Hunedoara. Pe hârtie, pentru că, în realitate, oamenii sunt cât se poate de sănătoşi.

Peste 18.600 de hunedoreni primesc indemnizaţie de handicap, în special pe baza certificatelor medicale care le atestă afecţiunile mentale grave. Raportat la nivelul regiunii, hunedorenii se află în top cu 4,44% persoane handicapate din totalul locuitorilor judeţului. Procentul îl depăşeşte pe cel din Timiş (3,57%) şi pe cel din Arad (2,74%). Realitatea de pe hârtie nu este însă confirmată pe teren.

Mulţi dintre cei care primesc indemnizaţie sunt de fapt bolnavi închipuiţi. Au permise de conducere, merg pe biciclete, muncesc peste hotare sau pe unde apucă. Acestea sunt concluziile unui control efectuat în luna iulie de către Direcţia Generală de Inspecţie Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Astfel, 130 din 180 de dosare verificate nu au încadrările în grad de handicap în conformitate cu prevederile legale.

„Indemnizaţia e un fel de ajutor social"

„Nu mi-a venit să cred când am auzit că încadrarea nu se face doar pe criterii medicale, aşa cum ar trebui, ci şi pe criterii sociale. Se pare că în Hunedoara sărăcia a devenit o boală şi trebuie plătită", a declarat Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, aflat ieri la Deva. Documentele medicale pe baza cărora iau bani de la stat sunt semnate de un grup de medici psihiatri şi psihologi. Printre aceştia figurează şi Dan Grecu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie din Zam.

„Eu nu am de unde să ştiu ce face omul cu diagnosticul pe care i-l pun. Este adevărat că uneori aflu, ulterior, că se foloseş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 20 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 13 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°