Fiat 500, modelul care poate fi personalizat în 500.000 de feluri, a încăput din nou pe mâna designerilor de la Gucci.
După succesul înregistrat cu modelul 500 by Gucci, care s-a comercializat în 3.000 de exemplare, italienii de la Fiat au lansat 500C by Gucci, un model coupe care costă 20.000 de euro.
Frida Giannini, directorul de creaţie de la Gucci, a colaborat din nou cu cei de la Centro Stile Fiat pentru a individualiza micuţul model. Fiat 500C by Gucci este disponibil în nuanţele alb şi negru, are un set de jante de 16 inch, cu finisaj alb, în centrul cărora a fost implantat logo-ul Gucci, iar la interior scaunele sunt îmbrăcate în piele. Fiat 500C by Gucci are volan îmbrăcat în piele, climatizare automată, şapte airbaguri, senzori de parcare şi sistem audio cu Mp3.
Modelul va fi disponibil de luna viitoare şi va fi expus în showroom-urile Fiat din Barcelona, Londra, Geneva, Roma şi Milano.