Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a furat sigiliul oraşului Baia Mare de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie

Publicat in Adevarul, marți 2 august 2011 ·

Dispariţia artefactului a fost semnalată vineri dimineaţa în jurul orei 7.15 de către angajaţii muzeului. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au prelevat amprente de la faţa locului, au audiat deja peste 30 de persoane şi au format un cerc de suspecţi.

Vineri, 29 iulie, Poliţia a fost sesizată despre faptul că, dintr-o sală a Muzeului de Istorie şi Arheologie Maramureş a dispărut Sigiliul Oraşului Baia Mare, şi matriţa acestuia, piese cu valoare istorică, datând din anul 1.360 şi aparţinând patrimoniului local.

Conducerea muzeului declară că piesa a fost văzută ultima dată joi, în jurul orei 16.44 când s-a făcut ultima armare a sistemului antiefracţie cu care este dotată unitatea muzeală. „Avem doar un sistem antiefracţie clasic cu senzori de mişcare care se armează în fiecare seară după ce în prealabil se fac verificări. Din păcate nu avem camere video“, a declarat Viorel Rusu, directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie Maramureş.

Paza muzeului este asigurată de un angajat între orele 7.00 – 19.00, iar de la ora 19.00 la 7.00 de către un angajata al Serviciului Judeţean de Pază, dar aceştia nu au acces în corpurile de clădire unde sunt adăpostite colecţiile.

Potrivit muzeografilor, matriţa sigilului nu are doar valoare istorică şi face parte din fondul vechi al unităţii. Ea a fost expusă încă din anul 2004 şi până acum nu au fost probleme. „Este un exponat din fondul vechi al muzeului şi nu a fost reevaluat. Avea doar câteva grame, dar are valoare istorică“, a mai precizat Viorel Rusu.

Poliţiştii care au ajuns la faţa locului pentru primele cercetări au prelevat amprente de pe vitrina unde era expusă piesa şi au audiat deja o parte dintre angajaţi. „Am audiat deja peste 30 de persoane şi am format un cerc de suspecţi“, a declarat cms. Dorin Coste, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 39 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 50 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 54 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°