Cântăreţul britanic Rod Stewart, în vârstă de 66 de ani, a declarat într-un interviu recent că i se întâmplă uneori să uite prenumele celor opt copii ai săi, informează contactmusic.com, potrivit Mediafax.
Artistul britanic, care a devenit tată pentru a opta oară în luna februarie, după ce soţia sa Penny Lancaster l-a născut pe Aiden, al doilea fiu al cuplului, a recunoscut că nu-şi poate aminti întotdeauna prenumele copiilor săi. Stewart are doi copii cu actuala sa soţie - mezinul Aiden şi Alistair, în vârstă de cinci ani.
Totodată, cântăreţul a spus că Alistair are uneori probleme în a accepta faptul că tatăl lui este aceeaşi persoană pe care o vede cântând pe scenă.
"Sunt foarte mândru de copiii mei. E amuzant cu cel mic - sunt atât de mulţi şi nu pot să-mi amintesc numele lor acum - da, Alistair. Când sunt cu el, Als îmi spune «tată», dar când sunt plecat în turneu, dacă lipsesc vreo două nopţi de acasă, atunci îmi spune Rod Stewart", a declarat artistul britanic.
Cântăreţul a spus că adoră să aibă grijă de copiii săi, însă soţia lui, Penny, se ocupă de alăptat şi schimbarea scutecelor pe timpul nopţii, deoarece el nu mai are energia necesară.
"Atât timp cât asta se întâmplă în timpul zilei, e ok. Însă pe timpul nopţii nu mai pot face aceste lucruri", a declarat cântăreţul într-un interviu pentru emisiunea australiană "60 Minutes".
Rockerul britanic, în vârstă de 66 de ani, a fost mai căsătorit de două ori în trecut, cu Alana Hamilton şi cu modelul Rachel Hunter, şi a avut numeroase relaţii de lungă durată cu o serie de celebrităţi, precum modelul Kelly Emberg şi actriţa Britt Eckland.
Stewart recunoaşte doar cinci copii din relaţiile anterioare - Kimberly, în vârstă de 30 de ani, Sean, în vârstă de 29 de ani, născuţi de Alana Hamilton, Ruby, în vârstă de 23 de ani, născută de Kelly Emberg, Renee, în vârstă de 18 ani