Pentru oamenii de afaceri, producţia şi comenzile sunt pe creştere în acest an faţă de 2010, dar blocajul financiar le încurcă toate socotelile şi cu greu pot să facă angajări. Având în vedere creşterile din statistici, „Adevărul“ i-a întrebat pe oamenii de afaceri dacă într-adevăr criza a luat sfârşit. Supravieţuirea este cuvântul de ordine.
Principalii parametri ai evoluţiei economice arată, în statisticile guvernamentale, chiar mai bine decât în anii dinaintea crizei. Comenzile, producţia, cifrele de afaceri sau efectivul salariaţilor au creşteri semnificative. Datorită unei organizări exemplare a exportatorilor, industria a ajuns vârf de lance, iar companii de top precum Dacia, ArcelorMittal, Petrom sau Nokia au tras în sus economia. Până şi sectorul de construcţii, care a fost probabil cel mai greu încercat în anii crizei, începe să raporteze creşteri. În fine, măsurile anticriză anunţate de Guvern par să-şi fi făcut efectul, astfel că, iată, România a ieşit din recesiune. Oare, aşa să fie? Întrebaţi cum stau cu principalii indicatori ai afacerilor pe care le conduc, întreprinzătorii chestionaţi de „Adevărul" în cadrul unui minisondaj ne-au răspuns că nu mai e atât de rău ca în ultimii doi ani, dar nici atât de bine ca în statisticile oficiale.
Costuri mai mari, vânzări mai mici
Sectorul privat a rămas cu costurile impuse de Guvern, în 2009, la intrarea în criză şi au crescut cheltuielile cu forţa de muncă. În schimb, „au fost introduse noi cheltuieli care nu mai sunt deductibile fiscal, deci nu cred că am ieşit din criză", ne-a declarat Maria Grapini, preşedintele Pasmatex Grup Timişoara, liderul patronatului din industria uşoară - FEPAIUS. „Comenzile în sectorul textile-confecţii au crescut, dar, din păcate, nu pot fi preluate din cauza lipsei de lichidităţi pentru susţinerea producţiei. Numărul de salariaţi în sector a scăzut din 20