Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal pentru locurile cu taxă la UMF

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 2 august 2011 ·

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a suplimentat locurile la taxă pentru secţia maghiară. Astfel, un student român care avea media 9,20 nu a mai putut intra nici măcar la taxă, în condiţiile în care la secţia maghiară, în urma suplimentării locurilor la taxă s-a intrat şi cu media de 8,55.

În urma examenului de admitere organizat în acest an de UMF Târgu-Mureş la Facultatea de Medicină, specializarea medicină, la linia română, ultima medie cu care s-a intrat la locurile bugetare a fost 9,61, iar la locurile cu plată 9,30. Nu acelaşi lucru se poate spune despre candidaţii la secţia maghiară, unde ultima medie cu care s-a intrat la locurile bugetare a fost 9,04, ceilalţi fiind declaraţi admişi fără loc, respectiv respinşi. Iar locurile cu taxă au fost ocupate iniţial de candidaţii la secţia română, în funcţie de ordionea descrescătoare a mediilor. Astfel, suplimentarea cu 40 a locurilor cu taxă la secţia maghiară este un act de discriminare pozitivă.

Protest din partea studenţilor maghiari

Asociaţia Studenţilor Maghiari din Târgu-Mureş a lansat o petiţie pe PetitieOnline.ro numită “Locuri maghiare luate şi transferate la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş”. ”Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, în majoritatea lui, compus din membrii de etnie română, a redus pentru anul şcolar 2011/2012 numărul locurilor pentru linia maghiară cu 50, transferând acestea la linia română. Acest lucru s-a întâmplat fără consultarea prealabilă a tuturor celor implicaţi în activitatea decizională- membrii senatului pentru linia maghiară – şi fără înştiinţarea măcar a celor interesaţi (candidaţi,cadrele didactice ale instituţiei, Liga Studenţilor Maghiari) fapt petrecut numai după anunţarea rezultatului admiterii. Această decizie discriminatorie în sine periclitează existenţa liniei maghiare a universităţii, împiedicând

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 40 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 29 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°