Eşecul unei legi (vezi proiectul deputatei Raluca Turcan) care să elibereze TVR din îmbrăţişarea toxică a politicului a dus la ratarea unei bune premise de schimbare. Nu sunt, aşadar, de invidiat cei care au preluat în iulie 2010 o televiziune cu 6 canale, cu deficit de miliarde în buget şi s-au angajat să facă ceva nou, într-un context de ostilitate internă, de constrângeri financiare şi de provocări tehnologice. Preşedintele-director general, Alexandru Lăzescu, şi echipa sa promiteau atunci o schimbare a strategiei TVR ca serviciu public, cu accent pe „interactivitate şi dezbateri publice menite să încurajeze jurnalismul responsabil, de calitate“, pentru a face diferenţa într-un moment de erodare a credibilităţii mass-media şi pentru a atrage un public nou. Comunicările publice ale TVR au ocolit, prudent, cuvântul „reformă“.

La un an de la preluare, procesul de înnoire a grilelor se mişcă în ritmul greoi specific Televiziunii Române, metabolism împiedicat de o surdă rezistenţă la schimbare, de puzderia de aranjamente personale şi de (in)fidelităţi politice, de o puternică sindicalizare, cu girueta sensibilă la cum bate vântul dinspre puterea actuală sau viitoare. În aşteptarea sărutului princiar – poate mult amânata lege – Televiziunea Română încă mai dormitează. Totuşi, ca paradox, TVR are şi azi cei mai performanţi profesionişti capabili să producă genuri complexe ca: filmul documentar, reportajul şi ancheta în care TVR excelează, în programe ca Reportajele Jurnalului sau Cu ochii în patru.

Prioritar, s-au dat la curăţat emisiunile informative, Jurnalul de pe TVR 1 cu ediţia pivot, mutată înapoi la orele 20, Ora de ştiri de pe TVR 2, Jurnalul cultural de pe canalul specializat, care au devenit frecventabile, mai echilibrate, cu invitaţi aleşi din zona adecvată de expertiză, mai proporţionate ca subiecte de interes general decât emisiunile similare