Adoptarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2011-2035 se amână pe termen nedeterminat întrucât autorităţile nu au reuşit să elaboreze un document coerent şi cuprinzător. Vor mai fi redactate studii de impact şi documente parţiale, cu elemente de orientare strategică.
Deşi mai multe proiecte de strategie au fost realizate în ultimul an, şi chiar au fost lansate în dezbatere publică, reprezentanţii Ministerului Economiei au ajuns la concluzia că mai sunt de luat în calcul diverse aspecte, astfel încât ultimul document elaborat trebuie completat cu alte secţiuni şi în final lansat într-o nouă dezbatere publică.
“Până în prezent, Ministerul Economiei a elaborat, cu sprijinul unui consultant şi pe baza datelor disponibile, un document de discuţie ce se referă la dezvoltarea sectorului energiei electrice din România până în anul 2035, plecând de la o prognoză realistă a dezvoltării economice.
Acest document a fost supus dezbaterii publice, inclusiv în cadrul unei întâlniri cu peste 80 de participanţi, întâlnire ce a avut loc la sfârşitul lunii iunie. MECMA urmează să completeze documentul cu alte secţiuni (pentru domeniile gaze naturale, ţiţei, resurse energetice). Pentru aceasta, actualmente sunt în discuţie o serie de posibile orientări strategice, pe baza cărora respectivele secţiuni să poată fi elaborate.
Va urma o nouă dezbatere publică şi finalizarea documentului. Apoi proiectul de HG aferent va intra în procesul de avizare la ministerele implicate şi, în final, va fi dezbătut în Guvern”, se arată într-un răspuns oferit de minister la solicitarea Capital.
Investiţii necesare de 40 miliarde euro
Potrivit ultimei variante de strategie publicate pe site-ul Ministerului Economiei, România ar trebui să investească până în anul 2035 în jur de 40 miliarde euro pentru dezvoltarea noilor capacităţi de producere a energiei